MRU: Avem toate motivele să cerem portofoliul pe Justiție
Corina Crețu este propunerea oficială de comisar a României. În ceea ce privește portofoliul există, însă, dubii. Portofoliile vor fi dezvăluite de către președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la mijlocul săptămânii viitoare.
Ținta inițială a negocierilor, în ceea ce privește România fusese Politica Regională. Un zvon venit din Bulgaria a creat rumoare în țară. Informația era că țara noastră ar obține portofoliul de Ajutor Umanitar. Joi seară, premierul Victor Ponta a exclus total această ultimă posibilitate, subliniind că dacă e vorba de om, respectiv de Corina Crețu, el va fi schimbat în vederea obținerii unui portofoliu bun pentru țară.
O propunere din țară, de la Mihai Răzvăn Ungureanu, este ca România să aspire la portofoliul pentru Justiție.
"Sunt convins că disputa continuă dintre preşedinte şi premier ne face un cumplit rău, inclusiv pe chestiunea aceasta, pentru că au fost două forţe politice reprezentative care au tras în direcţii opuse şi am ajuns într-o situaţie cel puţin penibilă. România putea să aspire la mai mult. Unul dintre portofoliile puternice la care puteam aspira este portofoliul pe justiţie şi cred că aveam toate motivele să cerem portofoliul pe Justiţie. Avem succese remarcabile în ceea ce priveşte activitatea DNA, activitatea DIICOT, reforma în curs a sistemului de justiţie din România. Portofoliul pe Justiţie mai ales asumat de noi ar fi fost proba suplimentară a faptului că România păşeşte bine, ca să nu vă mai spun ce însemna să ai portofoliul pe Justiţie şi în acelaşi timp să faci paşi înainte în chestiunea desfiinţării MCV asupra noastră", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News