Motociclist, accident mortal în Prahova. Titi Aur: Ține de miserupismul societății și al autorităților. Suntem într-un război continuu, dar nimeni nu face nimic
Vineri seară, un motociclist s-a izbit frontal de un parapet despărţitor de pe o şosea din Ploieşti, a ajuns sub o maşină şi a murit pe loc. Imagini cu accidentul au fost surprinse de prietenii săi, şi ei tot pe motocicletă, şi sunt şocante. Titi Aur, pilot de raliuri şi expert în conducere defensivă, a tras primele concluzii, pe baza imaginilor, şi a indicat spre cauzele care au dus la producerea acestui accident.
Un motociclist a murit pe loc, vineri seară, într-un accident produs pe o stradă din municipiul Ploieşti, în zona Spitalului Judeţean de Urgenţă, scrie Agerpres.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, din cercetări a reieşit că un bărbat care conducea o motocicletă, din direcţia Ploieşti către Păuleşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat in coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.
În urma impactului, motociclistul în vârstă de 30 de ani a murit pe loc, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, femeia aflată la volanul autoturismului implicat în accident a primit asistenţă medicală. (citește continuarea AICI).
Titi Aur: Ține de miserupismul societății și al autorităților
Titi Aur a comentat, în exclusivitate pentru DC News, accidentul mortal.
"Este un accident tipic românesc, bineînțeles coroborat de mai multe cauze, pentru că foarte rar se întâmplă un accident dintr-o singură cauză, dintr-un singur motiv. Pe de o parte e vorba acești parapeți sau ce erau pe mijlocul drumului, care nu erau presemnalizați. Suntem una din puținele țări, dacă nu cumva singura, în care anumite restricții ale drumului, diferite lucrări, îngustarea drumului, etc, este presemnalizată foarte puțin sau deloc. În primul rând e o greșeală din presemnalizarea acelor parapeți de pe mijlocul drumului.
În al doilea rând, greșeala motociclistului, care mergea cu viteză chiar mare, se pare că mai mare decât trebuie, pentru că ceilalți mergeau mai încet și el era singurul care venea foarte tare și care și-a asumat să treacă peste dunga mediană, dungă continuă, sperând că trece și încape între mașini, bineînțeles având neșansa unei nesemnalizări corecte a parapeților care l-au surprins și a ieșit nenorocirea. O cauză este nesemnalizarea drumului, iar o alta aparţine conducătorului motocicletei.
Din păcate, toate sunt din cauza neconștientizării pericolului la care ne expunem. Cei cu drumurile spun că nu contează și vor merge ei (n.r. conducătorii), se descurcă, iar cei care conduc spun că: Mie nu mi se poate întâmpla. Se întâmplă altora, dar mie nu.
Ține de tot, ține de educație, de cei șapte ani de casă, de lipsa de educație din școala generală, mă refer la cum să mergem în siguranță pe stradă, ține de școala de șoferi unde se predă doar acel minim strict necesar ca să știi să pleci de pe loc, să semnalizezi și unde, dacă ai oprit roata la stop, deja ești foarte bun șofer și atunci poți să iei permis de conducere, ține de pregătirea ulterioară, de cursuri de conducere defensivă, campanii, mesaje transmise mai departe, ține de tot comportamentul societății și ține de miserupismul general al societății și al autorităților, că ne-am învățat cu cei 5 morți, 25 de răniți grav și cei în jur de 70-80 de răniți ușor în fiecare zi. Suntem într-un război continuu, dar nimeni nu face nimic“, a spus, pentru DC News, Titi Aur.
Imaginile cu accidentul pot fi urmărite AICI. - Atenţie, imaginile vă pot afecta emoţional!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News