'Discuţie foarte bună astăzi cu remarcabilul ambasador al Portugaliei în România, domnul Joao-Bernardo Weinstein; am discutat, între altele, şi despre modalităţile de marcare oficială a preluării în serviciul Forţelor Aeriene Române a primelor 6 aparate F-16, pe 28 septembrie, la Baza Aeriană Monte Real din Portugalia, respectiv la începutul lunii octombrie, la Baza Aeriană Feteşti', a scris Motoc pe Facebook.
În 2013, România a decis să cumpere din Portugalia 12 avioane de tip F-16 folosite. Iniţial s-a intenţionat achiziţionarea a 24 de avioane, dar decizia finală a fost pentru 12, din motive bugetare, scrie Agerpres.
Preţul pentru cele 12 aeronave F-16 a fost stabilit la 628 milioane de euro.
Pe 22 februarie, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, anunța că pregătește procedurile pentru achiziția a încă douăsprezece avioane de luptă F-16, tot la mâna a doua și tot din state membre NATO.
"Urmărim să achiziționăm din excedentul disponibil al unor aliați aparatură care este în resurse, este performantă, este operațională. Nu pot să subscriu la etichetarea lor ca fiind de mâna a doua. Nu știm de unde le vom achiziționa. Deocamdată am lansat o cerere de informații de la toate țările aliate care au în dotare asemenea aparate, inclusiv de la SUA și cinci aliați europeni. Așteptăm răspunsurile lor să vedem în ce direcție ne putem duce", afirma Mihnea Motoc.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă