Data publicării:

Motivul pentru care procurorii solicită control judiciar în cazul Elenei Udrea

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Elena Udrea
Elena Udrea

Răzvan Dumitrescu a prezentat pasaje din referatul cu propunerea privind plasarea sub control judiciar a Elenei Udrea.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) cer Curții de Apel București plasarea sub control judiciar a Elenei Udrea.

Răzvan Dumitrescu a prezentat, joi, în cadrul emisiunii „'Subiectiv” de la Antena 3, pasaje din referatul cu propunere respectivă.

„După pronunţarea soluţiei de condamnare în şedinţă publică, inculpata Udrea Elena Gabriela a avut luări de poziţie publică în mass media, poziţii care au fost constante în a exprima ideea de neîncredere în justiţie, de dispreţ faţă de principiul supremaţiei dreptului, faţă de autoritatea judecătorească, sugerând ideea lipsei de imparţialitate a justiţiei din România şi a influenţei unor factori nocivi asupra bunului mers al acesteia, creând aparenţa publică că deţine adevărul celor afirmate prin prisma poziţiei de demnitate publică pe care a avut-o în statul român o lungă perioadă, fiind mai mult decât evidentă presiunea exercitată care poate fi resimţită atât de judecătorul fondului, cât şi de judecătorii instanţei de control judiciar, cu scopul pronunţării unei soluţii în dispreţul materialului probator administrat”, se arată în documentul prezentat la Antena 3.

Solicitarea depusă de procurori va fi judecată, vineri, la Curtea de Apel. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel