Data publicării:

Moţiunea opoziţiei privind etnobotanicele, restituită iniţiatorilor de conducerea Camerei

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
vot parlament
vot parlament

Moţiunea simplă a opoziţiei pe tema etnobotanicelor, intitulată „PDL - partidul drogurilor uşoare“, va fi restituită iniţiatorilor, deoarece foloseşte în titlu numele unui partid, a decis, marţi, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Liderul deputaţilor PSD Mircea Duşa a declarat, marţi, că prin votul partidelor din arcul guvernamental, Biroul Permanent a respins moţiunea simplă privind etnobotanicele iniţiată de PSD şi PNL, transmite Mediafax.

Argumentul invocat de PDL, UNPR şi UDMR a fost că moţiunea făcea referire în titlu la PDL, încălcând astfel prevederile regulamentare potrivit cărora numele unui partid nu poate fi folosit în titlul unei moţiuni.

Moţiunea simplă a fost restituită iniţiatorilor, 140 de deputaţi PSD şi PNL, aceştia urmând să decidă dacă refac titlul sau dacă reiau procedura parlamentară implicată.

Duşa a precizat că este posibil ca opoziţia să redepună moţiunea simplă săptămâna viitoare la Camerea Deputaţilor. Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean (PDL), a precizat, după acest anunţ, că este pentru prima dată, din 1990 şi până în prezent, când este depusă o moţiune simplă împotriva unui partid politic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel