Moţiunea împotriva ministrului Ioan Deneş, rezultatul votului
Camera Deputaţilor a respins miercuri moţiunea simplă împotriva ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, depusă de PNL.
S-au înregistrat 35 voturi pentru, 162 voturi împotrivă. Deputaţii PNL au cerut, prin moţiunea simplă intitulată "Stimulat de PSD, fără pic de competenţă, taie Deneş în păduri şi la verzi... şi la uscate", demiterea de urgenţă a ministrului Apelor şi Pădurilor.
"Fiind zero peste tot la capitolul realizări şi, în plus, generând acte administrative cu încălcarea flagrantă a legii, ne aşteptăm, stimaţi colegi, să fiţi de acord cu noi, semnatarii acestei moţiuni simple, că actualul ministru al Apelor şi Pădurilor este cel mai mare dăunător al pădurilor, drept pentru care vă propunem adoptarea, în regim de urgenţă, a unei măsuri de combatere, în sensul îndepărtării lui din funcţie, cu efecte imediate", au precizat liberalii.
Ioan Deneş, a declarat că moţiunea simplă este ca "o pizza cu de toate"
Semnatarii documentului au menţionat că Deneş gestionează în "mod ilegal" situaţia Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva SA, adică a aproximativ 60% din fondul forestier naţional. Ei i-au mai reproşat lui Deneş că nu şi-a ţinut promisiunile asumate în faţa partenerilor externi, cum ar fi elaborarea şi prezentarea către Comisia Europeană a unei variante reactualizate a Planului de Implementare a Directivei Consiliului 91/271/ECE privind epurarea apelor uzate urbane.
La dezbaterile care au avut loc marţi, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat că moţiunea simplă este ca "o pizza cu de toate", transmiţându-le liberalilor să nu arunce cu "noroi" în activitatea ministerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News