Data actualizării:
Data publicării:

Moțiunea de cenzură, atacată la CCR de Guvern. Anca Dragu: Să nu mai recurgem la tertipuri, Constituția trebuie respectată

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Anca Dragu
Sursă foto: Facebook Anca Dragu

Anca Dragu, președintele Senatului, a vorbit despre procedura de citire și votare a moțiunii de cenzură, după ce aceasta a fost atacată de Guvern la Curtea Constituțională.

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat că săptămâna viitoare ar trebui să aibă loc o şedinţă comună a Parlamentului în care să fie dezbătută şi votată moţiunea de cenzură, scrie Agerpres. 

"Moţiunea de cenzură este prevăzută prin Constituţie. Toată lumea trebuie să respecte Constituţia. În Constituţie se spune foarte clar care sunt termenele cu privire la prezentare (5 zile de la depunere), dezbatere şi vot (după 3 zile de la prezentare). De la depunere, am convocat Birourile permanente reunite pentru a intra pe calendarul dat Constituţie. Am avut patru şedinţe ale Birourilor permanente reunite în care am avut lipsă de cvorum. Ca atare, am revenit la textul Constituţiei şi la deciziile Curţii Constituţionale cu privire la situaţii asemănătoare din trecut (...) Probabil săptămâna viitoare ar trebui să avem dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură. Vom stabili această dată", a explicat, miercuri, la Senat, Anca Dragu (citește AICI).

Anca Dragu, despre sesizarea la CCR

Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Anca Dragu, președintele Senatului, a vorbit despre atacarea la CCR, de către Guvernul României, a motivul moțiunii de cenzură care are ca scop demiterea Executivului Florin Cîțu:

„Acest document, trimis de la Guvern către Curtea Constituțională, această sesizare, nu poate opri procedura de citire a moțiunii de cenzură mâine. Vom avea o ședință de birouri permanente mâine la ora 10 în care vom încerca să aplicăm regulamentul. Dacă nu, vom continua cu plenul deja convocat pentru ora 16. De asemenea, vom aplica regulamentul și vom ține ședința de la ora 16 în care se va citi moțiunea de cenzură.

Ordinea de zi se votează mâine în plen și citirea moțiunii de cenzură e singurul punct.“, a precizat Anca Dragu.

În acest moment, jurnalista Cătălina Porumbel a întrebat-o pe Anca Dragu cum vor proceda dacă parlamentarii PSD vor părăsi sala plenului:

Am mai tot spus că eu mă aștept ca parlamentarii să respecte Constituția și să nu mai recurgem la tertipuri, cum vedem că se întâmplă de câteva zile. Noi ne bazăm pe regulament, am articolul 20 de Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului. Ședința se poate ține și fără parlamentarii PSD. Vedem din ce în ce mai clar această colaborare între PNL și PSD. Lucrăm în sistem hibrid, avem regulamentul prin care ședințele plenurilor au loc în sistem hibrid, nu e nevoie de prezență fizică.“, a mai spus președintele Senatului.

Când se supune moțiunea la vot?

 

„Revenind la textul Constituției, aceasta ne spune că după trei zile se poate trece la dezbatere și vot, deci e un termen minim de trei zile. Nu există un termen maxim, dar avem o decizie a Curții Constituționale, 609/2020. Luni probabil că nu, dar marți ar putea fi posibil să fie votată“, a mai spus Anca Dragu.

Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor și a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

„Premisa esențială care face imposibilă împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură este însăși constituționalitatea inițierii, depunerii și comunicării moțiunii de cenzură. (...) Solicităm instanței de contencios constituțional să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care a fost inițiată și depusă moțiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care moțiunea de cenzură inițiată și depusă contrar Constituției a fost comunicată ulterior Guvernului”, se arată în sesizare (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel