Data publicării:
Rareș Bogdan: M-au speriat! Violență extremă. Atac la Victor Ponta
Rareș Bogdan a reacționat în urma declarațiilor de astăzi din Parlament, din cadrul ședinței pentru dezbaterea moțiunii de cenzură, dar și despre zecile de ordonanțe de urgență date de Guvernul Orban azi-noapte.
"PNL va continua să guverneze în România, pentru că Guvernul Orban, chiar dacă nu va avea sprijin, va continua să guverneze la Palatul Victoria, până în momentul alegerilor anticipate, cele la care, cel mai probabil, vom ajunge. Vreau să vă spun că domnul Ponta a dat dovadă că nu mai este un politician abil, ci este un personaj care din păcate, calcă din strachină în strachină, în ultimele șase luni care i-au fost fatidice", a declarat Rareș Bogdan, în direct la România TV.
Reacția lui Rareș Bogdan la o posibilă înțelegere între PSD și PNL
"Cine ar putea spune că PNL cu PSD au o înțelegere după ce au urmărit ultimele trei ore de dezbatere din Parlementul României, care pe mine m-au speriat, pentru că au fost de o violență și de o virulență. Au fost extrem de agresive la adresa PNL și a guvernării liberale. Această retorică extrem de agresivă între cele două forțe politice, demonstrează încă o dată că posibilitatea conlucrării și a unui pact cu Diavolul făcut de cele două partide este imposibil", a mai spus el.
Ce spune despre cele 25 de odonanțe de urgență date azi-noapte
Violeta Romanescu: Ce spuneți despre cele 25 de ordonanțe dată azi-noapte, pentru că dacă le-ar fi dat PSD, ați fi spus că se lucrează "noaptea, ca hoții" practic?
"Nu doamnă. Sunt situații în România când un Guvern trebuie să fie responsabil și să rezolve probleme care nu au fost celelalte guvernări în stare să le rezolve. Am să vă trimit, pe WhatsApp sau unde doriți, explicația pentru fiecare dintre cele 25 de ordonanțe de urgență și veți vedea că sunt extrem de necesare", a completat Rareș Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News