Moscova, proiect de rezoluţie care aprobă înţelegerea de la Minsk
Rusia a depus la Consiliul de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie pentru aprobarea înţelegerii de la Minsk asupra reconcilierii ucrainene şi speră ca textul să fie unanim acceptat, a declarat sâmbătă o sursă de la Ministerul rus de Externe, scrie portalul rus Sputnik.
"Rusia a depus un proiect de rezoluţie care aprobă înţelegerile privind soluţionarea crizei ucrainene, la care s-a ajuns pe 12 februarie, la Consiliul de Securitate al ONU. (Proiectul de rezoluţie) vizează să susţină pachetul înţelegerilor de la Minsk, fără nicio interpretare", a declarat sursa citată, scrie Mediafax.
"Sperăm că rezoluţia va fi adoptată unanim. O reuniune a Consiliului a fost programată, anterior, pentru duminică", a declarat aceeaşi sursă.
Grupul de contact, din care fac reprezentanţi ai Moscovei, Kievului, OSCE şi lideri separatişti proruşi din estul Ucrainei, a semnat joi o înţelegere care vizează să pună capăt conflictului ucrainean. Înţelegerea a fost negociată de către preşedinţii Rusiei Vladimir Putin, Ucrainei Petro Poroşenko, Franţei Francois Hollande şi cancelarul Germaniei Angela Merkel, după aproximativ 16 ore de negocieri în capitala belarusă.
Între măsurile prevăzute în documentul final se află un armistiţiu între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii proruşi din estul ţării, crearea unei zone demilitarizate de ambele părţi beligerante, retragerea armamentului greu din regiune şi un schimb de prizonieri.
Armistiţiul urmează să intre în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică (0.00, ora Ucrainei şi Roâmniei).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News