Data actualizării:
Data publicării:

Moscova amenință Occidentul contra oricărei încercări de a 'profita' de revolta mercenarilor Wagner / Update: Mișcarea lui Putin

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat sâmbătă o lege ce prevede noi pedepse pentru încălcarea legii marţiale, care includ până la 30 de zile de închisoare şi amenzi, relatează DPA.

Update

Putin introduce noi pedepse pentru încălcarea legii marţiale

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat sâmbătă o lege ce prevede noi pedepse pentru încălcarea legii marţiale, care includ până la 30 de zile de închisoare şi amenzi, relatează DPA.

Oficial, însă, legea marţială nu a fost încă impusă în Rusia. În schimb, autorităţile din anumite regiuni au declarat stare de urgenţă antiteroristă pe fondul revoltei armatei de mercenari Wagner.

Cu toate acestea, legea marţială este deja în vigoare în zonele ocupate de Rusia în Ucraina, cum ar fi Herson, Doneţk, Lugansk şi Zaporojie. Textul noii legi nu enumeră încălcări specifice ale legii marţiale, dar se presupune că se aplică infracţiunilor care nu ar fi pedepsite pe timp de pace, cum ar fi nerespectarea interdicţiilor de circulaţie sau refuzul de a munci. În conformitate cu noua lege, dacă persoana se află într-un vehicul care încalcă legea marţială, acesta ar putea fi confiscat. 

Știrea inițială

Rusia a avertizat sâmbătă ţările occidentale împotriva oricărei încercări de a profita de rebeliunea grupului paramilitar Wagner pentru a-şi promova scopurile rusofobe, asigurându-le că revolta nu va împiedica Moscova să îşi atingă obiectivele în Ucraina, transmite AFP. 

'Avertizăm ţările occidentale împotriva oricărei (încercări) de a profita de situaţia internă din Rusia pentru a-şi atinge obiectivele rusofobe. Astfel de încercări ar fi zadarnice, a precizat Ministerul rus de Externe într-un comunicat. Toate obiectivele operaţiunii militare speciale (în Ucraina) vor fi atinse, a adăugat acesta.

Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, a afirmat sâmbătă că a intrat în Rusia cu trupele sale cu scopul de a răsturna conducerea militară.

Prigojin denunţă 'haosul' care domneşte în războiul din Ucraina și dă vina pe mai mulți oficiali

Prigojin denunţă 'haosul' care domneşte în războiul din Ucraina din vina ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, şi a şefului Statului Major General, Valeri Gerasimov, pe care îi acuză că mint în legătură cu situaţia reală de pe front şi că se fac vinovaţi de moartea a peste 100.000 de soldaţi ruşi din cauza lipsei lor de leadership.

Această turnură dramatică a evenimentelor, cu multe detalii neclare, pare a fi cea mai mare criză internă cu care se confruntă preşedintele Vladimir Putin de când în februarie anul trecut a ordonat invadarea Ucrainei, acţiune pe care a numit-o 'operaţiune militară specială', comentează Reuters. Comunitatea internaţională, de la Statele Unite la Uniunea Europeană şi NATO, urmăreşte cu atenţie evenimentele, pe care Ucraina le interpretează ca un semn al prăbuşirii regimului Putin.

Citește și - Primarul din Moscova recunoaște că „situația este dificilă”. Luni se anunță „zi liberă” pentru „minimizarea riscurilor”

Tot mai multe îngrijorări la Moscova, pe fondul avansului trupelor Wagner către capitala Federației Ruse.

Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, a publicat o declarație pe Telegram în care anunță că „a fost declarat un regim de operațiuni antiteroriste la Moscova” și că luni va fi „zi nelucrătoare” pentru „minimizarea riscurilor”, conform BBC. Vezi continuarea aici!

CITEȘTE ȘI -  Cine e Evgheni Prigojin, cel care amenință sistemul de putere de la Kremlin. „Bucătarul lui Putin“ a fost condamnat la închisoare și a intervenit în alegerile din Occident

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel