Data publicării:

Morți în plus pentru voturi în plus

Autor: Florian Bodog | Categorie: Politica
WhatsApp

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), care nu poate fi acuzat de politizare a datelor, a dat publicității un raport din care rezultă că România se află în fața unui dezastru umanitar din cauza proastei gestionări, de către Guvern, a crizei Covid-19.     

Raportul arată că măsurile luate în prezent de România nu sunt nicidecum suficiente pentru a scădea numărul îmbolnăvirilor. Din cauza inflexiunii Guvernului și a președintelui Iohannis, care nu au vrut să amâne alegerile locale și parlamentare, măsurile luate au combinat destinderea prematură (mai ales în perioada de vară-toamnă) cu amânarea restricțiilor și apoi cu luarea unor măsuri ineficiente. 

Centrul european susține că, pentru a stopa creșterea de noi îmbolnăviri și de morți, precum și aglomerarea paturilor în secțiile de terapie intensivă, România ar fi trebuit deja să intre în lockdown, la fel ca în primăvară. În ciuda crizei din secțiile ATI, care a culminat cu incendiul de la spitalul din Piatra Neamț și cu criza de paturi de la spitalele din București, în ciuda creșterii alarmante a numărului persoanelor care mor din cauza Covid-19, Guvernul a evitat să ia măsuri ferme pentru a nu enerva populația exact înaintea alegerilor. Dacă, înainte de locale, Guvernul liberal a permis o circulație aproape neîngrădită a persoanelor, înaintea parlamentarelor același Guvern refuză să ia măsurile care pot cu adevărat să conducă la stoparea crizei. 

Cu un efort disperat, dar demn de o cauză mai bună, președintele Iohannis a organizat o nouă conferință de presă pentru a încerca să ne convingă de faptul că numărul cazurilor de îmbolnăvire a scăzut. ECDC îl contrazice. Numărul a scăzut pentru că a scăzut numărul testărilor, măsura fiind luată pentru a justifica actualele măsuri nu foarte dure de restricționare. În fapt, guvernarea liberală spune minciuni grosolane în serie. În primul rând, minte afirmând că numărul cazurilor a scăzut. Refuză să ia măsuri eficiente în speranța că va primi votul majoritar pe 6 decembrie, dar minte și susținând că, după alegeri, nu va exista un lockdown. În realitate, lockdownul este inevitabil, ba chiar ar fi necesar încă de acum, așa cum susține ECDC. Dincolo de aceste minciuni, liberalii se joacă cu viața românilor. Pentru un vot în plus, vor trebui să moară oameni în plus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel