Poliţiştii Secţiei 2 Ploieşti au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, după ce mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost distruse.
Potrivit datelor comunicate, duminică, AGERPRES, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi, joi, cu privire la faptul că 16 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost împinse de pe soclul lor, fiind căzute pe sol.
"Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, trei dintre aceste monumente fiind găsite sparte. Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte", precizează sursa citată.
„Un act abject”
Deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a catalogat incidentul de la Ploieşti drept "unul dintre cele mai abjecte acte posibile".
"Un cimitir evreiesc a fost vandalizat. Aproape 20 de pietre funerare au fost dărâmate sau distruse. Din nou. Unul dintre cele mai abjecte acte posibile, de data aceasta în Ploieşti. Ce motiv poate exista pentru distrugerea unor morminte, pentru atacurile îndreptate împotriva memoriei unor oameni care nu mai sunt printre noi? Ura şi prostia, în cele mai mizerabile şi absurde forme sunt singurele explicaţii pe care le întrevăd pentru această crimă. Fiecare piatră funerară dărâmată este o mărturie. Din nou. PS: Sunt curios. Oare a fost de vină vântul puternic sau tradiţionalii copii minori?", a scris Vexler pe pagina sa de Facebook.
Au furat bijuteriile unui mort
Și în Mehedinți, în urmă cu jumătate de an, doi tineri au profanat un mormânt pentru a fura bijuterii. Doi tineri din comuna mehedințeană Pătulele au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au furat mâna unei persoane decedate în urmă cu cinci ani în vederea sustragerii unui inel. Pe lângă inel, indivizii au furat și o sumă de bani, iar apoi au aruncat membrul superior într-o canalizare.
Vezi și: Mehedinți: Doi tineri au furat mâna unui cadavru, pentru inel
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales