Morgan Freeman, scuze publice, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală
Morgan Freeman a publicat o declaraţie de presă joi în care a prezentat scuze publice, după ce a fost acuzat de opt femei de hărţuire sexuală.
Actorul american a devenit cel mai recent star din industria de divertisment care a fost acuzat de comportament inadecvat în urma scandalului Weinstein, informează AFP.
Totuşi, alte câteva zeci de persoane contactate de postul de televiziune CNN au vorbit despre comportamentul profesional ireproşabil al actorului american.
"Oricine mă cunoaşte sau a lucrat cu mine ştie că eu nu sunt o persoană care ar vrea în mod intenţionat să supere sau să facă pe cineva să se simtă stânjenit. Îmi cer scuze faţă de oricine s-a simţit stânjenit sau nerespectat. Nu am intenţionat niciodată acest lucru", a declarat Morgan Freeman în acea declaraţie de presă.
În total, dintre mai multe zeci de persoane chestionate de CNN şi care au colaborat cu actorul în vârstă de 80 de ani, opt au spus că au fost hărţuite şi alte opt au spus că au asistat la un comportament nepotrivit din partea starului.
Morgan Freeman, acuzat de hărțuire sexuală de opt femei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News