Moreni: Contract de colaborare între Automecanica și Rheinmetall Automecanica SRL
"La Moreni am participat la semnarea unui contract care, pe lângă aspectele sale economice, prevede și un lucru de care industria națională de apărare avea foarte mare nevoie: colaborarea dintre Automecanica Moreni și Rheinmetall Automecanica SRL pentru dezvoltarea unor produse specifice celor două uzine", a precizate președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
I-am asigurat pe reprezentanții ministerului Economiei, reprezentanții Armatei Române, dar și pe cei ai fabricilor, semnatari ai documentului de astăzi, că administrația județului le va oferi tot sprijinul necesar pentru ca industria de apărare dâmbovițeană să redevină un jucător important în domeniu.
Au fost făcuți pași importanți în această direcție, având în vedere că, recent, Humvee-urile aflate în dotarea Armatei Române vor fi reparate și întreținute la Automecanica Moreni.
Totodată, administrația dâmbovițeană va susține și utiliza toate pârghiile necesare astfel încât, în viitorul apropiat, Uzina Automecanica Moreni să devină centru național pentru mentenanța și reparația vehiculelor militare ușoare aflate în dotarea Armatei Române, a precizat liderul PSD Dâmbovița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News