Data publicării:
Morcovi, beneficii. Protejează VEDEREA, alungă RIDURILE şi previn HALENA
Incredibili de ieftini, se găsesc cu uşurinţă în orice piaţă pe tot parcursul anului. Delicioşi atât proaspeţi, cât şi gătiţi, aduc beneficii inegalabile organismului.
Pe lângă o sursă bogată de vitamina A, morcovii, aceste "minuni" portocalii, ajută la prevenirea cancerului, au efect anti-îmbătrânire, te ajută să ai o piele frumoasă şi o vedere mai bună. În plus, sunt ideali pentru dietă: conţin puţine calorii, nu au grăsimi şi sunt o sursă bogată de vitamine şi minerale. Profită la maximum de ei!
Protejează vederea
Sunt bogaţi în beta-caroten, un compus care se transform în mod natural în vitamina A atunci când sunt consumaţi. Cu cât morcovul este mai oranj, cu atât este mai bogat în beta-caroten. La nivelul retinei, vitamina A se transformă în rodopsină, un pigment purpuriu care te ajută să vezi noaptea. În plus, beta-carotenul protejează împotriva degenerării maculare (afecţiune care include o varietate de boli de natură oftalmologică) şi a cataractei.
Previn cancerul
Studiile arată că morcovii reduc riscul apariţiei cancerului de plămâni, mamar şi de colon cu până la o treime datorită conţinutului de falcarinol, un pesticid natural din componenţa acestora.
Previn apariţia bolilor cardiace
Aceştia scad nivelul colestrolului rău care cauzează ateroscleroza, iar fibrele pe care le conţin eliberează fluxul sanguine de excesul de lipide. De asemenea, morcovii conţin potasiu, care ajută la echilibrarea nivelului de sodiu, asociat cu hipertensiunea, şi ţin presiunea sângelui sub control.
Alungă ridurile
Sunt bogaţi în antioxidanţi care protejează celulele pielii şi luptă împotriva radicalilor liberi.
Uniformizează tenul
Morcovii contribuie la detoxifierea ficatului, ajută la vindecarea acneei, previn deshidratarea şi ajută la uniformizarea tenului.
Previn halena
Morcovii sunt o gustare delicioasă care curăţă dantura după fiecare masă acţionând ca un abraziv natural care elimină eficient resturile alimentare şi placa bacteriană. În plus, stimulează producţia de saliva şi, astfel, cavitatea bucală se menţine curată, prevenind halena.
Ideali în curele de slăbire
Morcovii induc sezaţia de saţietate şi menţin tractul intestinal sănătos. 100 de grame de morcov conţin aproximativ 41 calorii.
Buni pentru alăptare
Consumul regulat de morcovi îmbunătăţeşte calitatea laptelui mamei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News