Data actualizării:
Data publicării:

Monumentul dedicat Revoluţiei din 1989, preluat de Primăria Capitalei

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dosarul Revoluției
Dosarul Revoluției

Primăria Capitalei anunţă că Monumentul dedicat Eroilor şi Revoluţiei Române din decembrie 1989, din Piaţa Revoluţiei, urmează să fie preluat în administrarea Municipiului Bucureşti, iar ulterior acesta va fi reabilitat şi inclus în circuitul turistic al Capitalei. 

"Este de datoria noastră să facem demersurile necesare pentru a reabilita şi pune în valoare acest monument dedicat unui eveniment atât de important pentru istoria noastră, Revoluţia Română din 1989. Imediat ce acest monument va fi preluat în administrare, Primăria Municipiului Bucureşti, prin direcţiile de specialitate, va aloca fondurile necesare pentru a restaura monumentul şi pentru a reamenaja zona din jurul acestuia, ulterior urmând a fi inclus în circuitul turistic al Municipiului Bucureşti", a declarat primarul general, Gabriela Firea, conform unui comunicat de presă. 

Potrivit PMB, la propunerea primarului general şi ca urmare a solicitării Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat un proiect de hotărâre prin care se solicita Guvernului emiterea unei hotărâri pentru transmiterea din domeniul public al statului român şi administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi administrarea CGMB, a monumentului de for public Ansamblul Monumental Memorialul Renaşterii - "Glorie eternă eroilor şi Revoluţiei Române din decembrie 1989" din Piaţa Revoluţiei, precum şi declararea acestuia din bun de interes public naţional, în bun de interes public local. 

După preluare, monumentul de for public va fi administrat de către CGMB, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic. 

Monumentul a fost amplasat în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor în anul 2004, are 25 de metri înălţime, este realizat din granit şi bronz, iar autorul acestei lucrări este Alexandru Ghilduş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel