Monica Pop consideră că desecretizarea listei cu toate contractele de achiziții încheiate cu spitale va fi de folos doar în condițiile în care Curtea de Conturi sau orice for va demonstra că aceste contracte sunt incorecte. "Dacă nu sunt corect alcătuite și corect plătite, atunci este o problemă, dacă nu este așa, nu ne folosește la nimic".
Citește și: Ministerul Sănătății a publicat lista de achiziții de dezinfectanți
Întrebată cum ar trebui clarificată situația actuală din sistemul de sănătate pentru a nu mai exista suspiciuni aruncate asupra spitalelor și nici frici ale pacienților, managerul Spitalului de Oftalmologie a precizat: "Este o mare hiperbolă și o mare isterie cea care s-a creat. Directori de spitale, 4-5, au dat la analize unele produsele biocide și s-a dat dovedit că ele sunt corecte, sunt conforme. Își vor căuta dreptatea în justiție. Nu este posibil să se discute așa cum se discută în prezent, lucruri total neadevărate. Le garantez pacienților că pot să meargă la spitale cu foarte mare încredere. Vorbesc din prisma unui director vechi de spital în care au fost extraordinar de puține infecții în ultimii 23 de ani, dar și în postura de pacient, operat într-o secție de chirurgie despre care s-a spus foarte rău și care nu corespunde cu realitatea", a explicat Monica Pop pentru sursa citată, într-o intervenție prin telefon.
De asemenea, medicul s-a declarat revoltat de informații care circulă în mediul virtual, de la surse anonime.
"Nici nu vreau să mai aud de surse anonime. Anonimat înseamnă lașitate. Cine are ceva de spus să vină să spună direct și să demonstreze cu probe, pentru că invențiile sunt foarte multe", a mai spus Monca Pop.
"Ceea ce se face este o distrugere. Noi nu vrem să anulăm tot ceea s-a spus. Un sâmbure de adevăr există undeva, dar nu la toți și nu așa cum s-a prezentat. Cum să se spună că au murit milioane de oameni. Vă rog, nu faceți o similitudine între infecții și decese, pentru că de foarte multe ori cei care au făcut infecții nu au decedat. Credeți că un om ca mine s-ar fi dat pe mâna unor chirurgi în țara asta dacă aș fi considerat măcar doi la sută că e adevărat? Credeți că aș fi fost nebună să fac așa? Niciodată", a adăugat Monica Pop, întrebată cine are interes să pună sub semnul întrebării siguranța sistemului sanitar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz