Data publicării:

Monica Melencu, față în față cu Dincă. ”Sperăm să spună adevărul”

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Gheorghe Dincă și mama Luizei Melencu se vor afla pentru prima dată față în față. 

Monica Melencu, mama Luizei, se va afla astăzi la DIICOT unde se va întâlni cu Gheorghe Dincă, relatează România TV. Totul vine după ce în cursul zilei de ieri Dincă și-a schimbat declarația și a spus că nu a ucis-o pe Luiza Melencu. 

Mama tinerei dispărute de aproximativ nouă luni de zile speră să afle adevărul chiar de la bărbatul acuzat. 

”Sperăm să spună adevărul astăzi. Ăsta e un film regizat de procurori, iar Dincă face pe actorul. Urmărește o pedeapsă mai mică. Asta este părerea mea. Trei luni de zile nu s-a aflat nimic de Luiza. Când s-a aflat de Alexandra atunci au inclus-o și pe Luiza în același dosar. Eu susțin că Luiza nu a trecut prin casa lui Gheorghe Dincă. Eu voi face tot posibilul să aflu adevărul. O să fac cât se poate de mult pentru fiica mea. Fiica mea trăiește”, a precizat mama Luizei Melencu în direct la România TV, înainte de a intra la DIICOT. 

Ar putea fi pus în libertate

Pe data de 26 ianuarie expiră mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Gheorghe Dincă, iar familia Melencu se teme de faptul că bărbatul ar putea fi pus în libertate. 

VEZI ȘI: Răsturnare de situație. Dincă își retrage declarația

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel