Data publicării:
Monica Macovei: Victor Ponta e LAȘ
Europarlamentarul Monica Macovei îl critică pe premierul Victor Ponta pentru modificarea legii educației, ce i-ar permite să renunțe legal la titlul de doctor.
"Ponta dă o ordonanță de urgență ca să scape de răspunderea penală pentru plagiat. În urmă cu 2 ani, Universitatea București și Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare au decis că lucrarea de doctorat a lui Ponta este un plagiat. Astăzi, Ponta a decis să renunțe la titlul de doctor. Însă nu o face pentru că așa e corect, ci pentru că e laș și pentru că în continuare nu vrea să recunoască că a furat. Așa că și-a fabricat o ordonanță de urgență astfel încât un doctor să poată renunța la titlul de doctor unilateral, fără justificare. Adică vrea să renunțe la ceva ce nu-i aparține, fără însă a răspunde în fața legii și fără a recunoaște furtul", a scris Monica Macovei, pe pagina sa de Facebook.
Guvern, modificare Legea educației. Retragere titlu de doctor pentru Victor Ponta
Europarlamentarul adaugă că "Conform prevederilor legale actuale, Ponta nu poate renunța la titlul de doctor fără a recunoaște plagiatul și, prin urmare, fără a răspunde penal pentru că a furat. Este singurul motiv pentru care vrea să scape de titlul de doctor, nu pentru că îi e rușine, nu pentru că regretă. Ponta, însă, nu poate șterge dovezile plagiatului. Ele vor rămâne acolo și nicio ordonanță de urgență nu schimbă realitatea că Ponta a obținut titlul de doctor printr-o fraudă intelectuală".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News