Data publicării:
Monica Macovei se compară cu Nelson Mandela. Ponta: E o jignire cumplită
Victor Ponta a atacat-o dur pe Monica Macovei după ce aceasta s-a comparat cu Nelson Mandela.
VEZI ȘI: Monica Macovei: "Eu semăn cu Nelson Mandela"
Premierul cataloghează comparația dintre Monica Macovei și Nelson Mandela drept o mizerie politică. Mai mult decât atât, Victor Ponta speră ca spusele Monicăi Macovei să nu fie altceva decât o gafă.
"Cea mai mare mizerie a acestui an politic s-a produs! Monica Macovei s-a autocomparat cu Nelson Mandela! Este o jignire cumplită pentru memoria unei personalități mondiale care simbolizează lupta pentru libertate, solidaritate și toleranță (adica exact valorile pe care Macovei și cei ca ea le detestă și le combat zi de zi!).
vezi și: Valeriu Zgonea, tras la răspundere de PNL. "Politică murdară practicată de..."
Pentru cei care ignoră aceasta realitate aș vrea să reamintesc că Nelson Mandela a suferit 25 de ani în inchisorile unui regim totalitar (Macovei a fost tocmai instrumentul de represiune al regimurilor comuniste și securist-băsiste); Mandela nu a furat locuința unor proprietari de drept și nici nu a avut în toată viața sa acces la sutele de mii de euro pe care Macovei le primește anual de la Parlamentul European! Dar mai ales Mandela nu și-a calomniat niciodată propria țară și propriul popor!
Cred că Monica Macovei a spus din greșeala Mandela - a vrut să spuna Ana Pauker!", a scris Victor Ponta pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News