Data publicării:

Momentul care nu s-a văzut la televizor: un fan al României a intrat pe teren, iar la final a fost aplaudat

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
Un fan al României a intrat în teren în timpul meciului de sâmbătă seară de la Koln. 

Fanii tricolori s-au comportat ireproșabil la acest turneu final: nu au fost probleme, iar modul în care aceștia s-au comportat a fost admirat inclusiv de presa din Germania. 

Cel mai recent clip care circulă pe internet arată un fan al României care a intrat pe teren în timpul meciului cu Belgia, însă nu pentru a provoca probleme, ci a încerca să rezolve din ele: se pare că adidașii unui alt fan au ajuns în careul belgian. Mai mulți suporteri români strigau la portarul belgian, însă acesta era foarte concentrat asupra meciului.

La un moment dat, unul dintre fanii români și-a zis că e momentul ca el să rezolve această problemă: acesta a venit în viteză, a sărit micul gard de protecție care separă terenul de joc de peluză și a "cules" cei doi adidași pe care i-a aruncat înapoi în peluză. Totul spre înmărmurirea stewarzilor care nici nu au avut timp să reacționeze: aceștia doar l-au urmărit pe fanul român care și-a "făcut numărul". 

La un moment dat, aceștia au ezitat, ar fi vrut să intre pe teren după fanul român, însă până la urmă au renunțat când au văzut că are intenții pașnice.

Iată momentul pățrunderii pe teren a fanului român, filmat chiar din peluza ocupată de fanii tricolori.

@dadudadu1992 #euro ♬ sunet original - DaDu

 

Reamintim că România - Belgia s-a încheiat cu scorul de 0-2. România păstrează în continuare șanse mari de calificare, iar pentru acest lucru este necesar să facă minimum un egal în ultimul meci, cel contra Slovaciei. Un egal între cele două echipe ar putea cel puțin teoretic să ducă mai departe trei echipe (a treia echipa din grupă se poate califica fiind cel mai bine clasată dintre toate echipele de pe locul 3).

Au șanse să se califice de pe locul trei atât România, cât și Belgia ori chiar Slovacia, în funcție de jocul rezultatelor.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel