Momentul ales pentru greva profesorilor. Mirel Palada: Au scos singurul atu din mânecă / Paradox cu trollii care aruncă în derizoriu greva / video
Sociologul Mirel Palada a vorbit despre momentul ales de sindicatele din educație pentru declanșarea grevei generale.
Mirel Palada a fost invitat la emisiunea „Ce Se Întâmplă“, la DC News, moderată de Răzvan Dumitrescu. Sociologul a fost întrebat dacă „profesorii au ales intenționat momentul din preajma rotativei pentru a declanșa greva generală“:
„E o discuție, am auzit tot soiul de voci care au încercat să găsească niște motivații politice. Singurul lucru cert în privința alegerii momentului este faptul că profesorii nu puteau să aleagă decât acest moment pentru a însemna cu adevărat ceva amenințarea lor. Dacă ar fi făcut grevă în vacanță sau la începutul anului școlar, nu aveau un asemenea instrument de amenințare: Dacă nu ne dați ceva, nu vă închidem mediile!
Inevitabil, dacă nu ai un anumit atu pe care să-l scoți din mânecă, ești neputincios. Profesorii au venit și au zis că singura lor resursă pe care pot să o gestioneze este să nu încheie mediile. La medici, de exemplu, consecințele sunt mai rapide și mai dramatice. Dacă nu intră medicul în operație și e o grevă de 10 zile, mor oameni.
La profesori, în luna octombrie, dacă nu intră 10 zile la școală, nu se întâmplă mare lucru. S-a văzut în perioada pandemiei“, a spus Mirel Palada.
Trollii care aruncă în derizoriu greva profesorilor
„Au fost tot soiul de mesaje contra acestei greve, de tipul următor: Cu cine las eu copilul? De ce faceți acum grevă? / Dar la elevi nu vă gândiți? Consideri că aceste mesaje sunt sincere sau sunt rezultatul unui PR guvernamental împotriva greviștilor?“, a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„E 50-50. Unele dintre ele sunt sincere, unele sunt urmare a unor echipe de trolli care vor să azvârle în derizoriu și să demonizeze activitatea greviștilor. Ori de câte ori se întâmplă o grevă a unei anumite categorii profesionale, vin unii să zică: Domn'le, ați făcut grevă, dar la mine nu vă gândiți?
În momentul în care singura șansă a acelei categorii profesionale de a obține ceva mai decent este să se facă grevă, inevitabil se găsesc și astfel de consecințe. În privința părinților care se întreabă cu cine lasă copilul, le spun să îi lase cu cine îi lasă în vacanță.
Dintr-odată, am văzut la întâmplare, chiar în mass media, niște voci care au devenit vehemente față de drepturile copilului, dar timp de 2 ani, în pandemie, când copiii nu au făcut școală - 60% din copii la începutul pandemiei nu au avut acces la învățământ online - toți acești libertarieni care se plâng acum de mila copilului nu au zis nimic.“, a spus Mirel Palada.
CITEȘTE ȘI - Grevă. Guvernul a invitat reprezentanții sindicatelor din educație la o nouă rundă de dialog
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News