Data publicării:

Momente dificile pentru Jill Biden. Medicii i-au îndepărtat două leziuni canceroase. Care este starea ei de sănătate

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a fost supusă unei intervenții de îndepărtare a două leziuni canceroase.

Surse de la Casa Albă au confirmat că medicii chirurgi au îndepărtat o leziune canceroasă deasupra ochiului drept al primei doamne, Jill Biden, și una pe piept, în timp ce ”o a treia leziune pe pleoapa stângă este examinată”. 


Medicul prezidențial, dr. Kevin O'Connor, a spus că testele au confirmat leziunile de deasupra ochiului drept al lui Biden și de pe pieptul ei erau de fapt  carcinom bazocelular. Este cea mai tratabilă formă de cancer de piele, cu creștere lentă și de obicei limitată la suprafață. Rareori provoacă complicații grave sau pune viața în pericol. 

Medicul de la Casa Albă a spus că ”prima doamnă este bine dispusă și se simte bine”, scrie Rai News.

În urmă cu o săptămână, medicii au descoperit o leziune deasupra ochiului drept, în timpul unui screening de rutină pentru cancerul de piele. 
Skin Cancer Foundation a spus că pielea delicată din jurul ochilor este deosebit de sensibilă, mai ales la razele ultraviolete ale soarelui, făcând expunerea la soare principalul risc pentru carcinomul bazocelular. 

Joe Biden formează un cuplu cu Jill de peste 40 de ani.

Profesoară de limba engleză, Jill este femeia pe care Joe se poate baza în orice moment. Au trecut împreună peste greutățile din cariera politică a președintelui, dar și prin pierderea fiului lui Joe Biden, care a murit de cancer în 2015, moment în care actualul președinte voia să renunțe la cariera politică.

Jill Biden s-a născut în iunie 1951 în statul american New Jersey, fiind cea mai mare dintre cele cinci surori ale ei. A crescut în suburbia Willow Grove din Philadelphia.

În vârstă în vârstă de 69 de ani, Jill Biden este profesoară de engleză și a declarat că nu va renunța la profesia ei nici după ce va deveni prima doamnă. 

I-a spus ”Da” lui Joe de-abia a cincea oară

S-a căsătorit cu Joe Biden în 1977, însă înainte a fost măritată cu Bill Stevens, coleg de facultate și fost jucător de fotbal al colegiului la care învăța.

Jill Biden a declarat că nu a cedat prea ușor cererilor repetate ale președintelui pentru a-i deveni soție. A acceptat abia a cincea propunere pentru că voia să se asigure că este o relație de durată. J

oe Biden își pierduse prima soție și fiica în vârstă de un an într-un accident de mașină în 1972 și avea în grijă pe gemenii Beau și Hunter, iar Jill voia să se asigure că cei doi copii nu vor trece printr-o nouă traumă în caz de divorț, scrie BBC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel