Momente de panică pentru Laura Mușuroaea. Monica Bîrlădeanu: O situație la care nu ne-am așteptat
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Cea de-a doua ediție a emisiunii „Splash! Vedete la apă” a fost plină de momente copleșitoare. În seara aceasta, are loc o nouă gală de calificare pentru marea finală a săptămânii, în care alți șase concurenți își vor testa limitele. Din nefericire, Laura Mușuroaea a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Maria Constantin, Laurette, Andreea Bododel, Juno, Johny Romano și Vlad Craioveanu sunt cei șase concurenți care au luat foarte în serios prezența lor în cadrul celui mai răcoritor show al verii. Cel care a sărit primul a fost Junorakis, așa cum îi spun prietenii, și emoțiile lui au fost atât de mari, încât „a furat startul“ de pe platforma aflată la 10 metri înălțime. Momentul lui a fost îndelung comentat de antrenoarea Claudia Tiu, dar și de prezentatorii și jurații emisiunii Splash! Vedete la apă.

Andreea Bododel și Johny Romano au învățat să înoate la antrenamente și, în timp ce bruneta a făcut o săritură de la 7 metri, purtând centura de salvare, cântărețul a renunțat la ea și a executat un salt de la 5 metri, fără să mai aștepte lumina roșie și nici pe cea albastră, asemenea  prietenului său, Juno. Spectacol a făcut și Maria Constantin pe platourile de filmare Splash! Vedete la apă – la antrenamente, cântăreața a plâns, a făcut un atac de panică, iar în seara competiției, a cântat operă pe platforma de la 3 metri și a avut o săritură foarte bună, primind aprecieri din partea tuturor jurnaților. Pe de altă parte, Laurette nu a fost la fel de curajoasă ca în urmă cu nouă ani, când a făcut un salt de la 7 metri înălțime. Ea s-a oprit pe platforma aflată la 5 metri, iar săritura i-a dedicat-o antrenorului său, Bobo. Frica de înălțime l-a copleșit și pe Vlad Craioveanu, care a ales să execute un salt simplu, cu fața, de la 3 metri. Surprinsă de alegerea acestuia, Iulia Albu l-a provocat să sară de la 5 metri, iar el a acceptat, punând condiția de a fi punctat pentru prima prestație, așa cum este fairplay, de altfel.

Finaliștii celei de-a doua ediții Splash! Vedete la apă sunt Maria Constantin, care s-a clasat pe primul loc, obținând și premiul de 3.500 de lei și Juno, care s-a clasat pe locul doi și a câștigat un sejur în unicul resort de 5* din Delta Dunării. Podiumul a fost completat de Johny Romano.

În seara aceasta, cea mai nouă gala a show-ului de la Antena 1 îi va aduce în faţa telespectatorilor pe Gabi Jugaru, Vica Blochina, Jazzy Jo, Shift, Ion Șaulescu și Laura Mușuroaea. Din păcate, vloggerița de beauty a acuzat dureri insuportabile la spate din cauza unei afecțiuni mai vechi și a solicitat o ambulanță înainte să înceapă competiția. 

„Acum câteva minute, am avut o situație. O situație la care nici noi nu ne-am așteptat, dar asta e viața, se întâmplă!“, a anunțat Monica Bîrlădeanu în emisiune, iar Laura Mușuroaea a dezvăluit: „Eu am scolioză și nu m-am gândit că ar putea presiunea, mă rog, șocul pe care îl are săritura asupra corpului să mă afecteze. (…). Mi s-a blocat spatele. Mă doare și dacă stau în picioare, şi dacă stau jos“.

Medicii de la Bazinul Olimpic de la Bacău au decis să o ducă la spitalul din Bacău, unde i s-au făcut analize suplimentare. Dacă va putea sau nu aceasta să execute săritura din concurs şi cum s-au descurcat la antrenamente Vica Blochina, Jazzy Jo, Gabi Jugaru, Ion Șaulescu și Shift, dar și ce salturi au făcut, telespectatorii vor putea descoperi urmărind în această seară emisiunea „Splash! Vedete la apă“, începând cu ora 20:00, la Antena 1.

Noul sezon al celui mai răcoritor show al verii aduce cu el mai multe surprize

În fiecare săptămână, vor exista ediţii de calificări, în urma cărora primii doi concurenţi cu cel mai mare punctaj vor ajunge direct în finala difuzată duminica, de la 20:00, la Antena 1, unde vor lupta pentru premiul săptămânal pus în joc: 10.000 de lei. 

Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Cosmin Natanticu vor urmări săriturile și vor nota pe lângă tehnică și curaj, și evoluția participanților din prima zi de antrenament și până în clipa salturilor efectuate în cadrul concursului. Lor le vor fi alături şi prezentatorii show-ului, Monica Bîrlădeanu, Ramona Olaru şi Răzvan Fodor, care le vor oferi ultima doză de curaj înainte de săriturile de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale Bazinului Olimpic de înot de la Bacău. În noul sezon va fi prezent și cuplul comic format din Paula Chirilă şi Romică Ţociu – cei doi se vor asigura că atât cei prezenți pe platourile de filmare, cât și telespectatorii își vor lua doza necesară de zâmbete. 

La fel ca în sezoanele trecute, Claudia Tiu, Cătălin Cozma și Bogdan Ioniță sunt cei trei antrenori de la „Splash! Vedete la apă“ care îi vor ajuta pe concurenți să își perfecționeze săriturile, dar și să își învingă fricile. 

Salturile, poveștile nespuse și fobiile concurențiilor, telespectatorii le pot afla urmărind cel mai nou sezon „Splash! Vedete la apă“ din 11 august, joi şi vineri, de la 20:30 şi sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel