„Moldoveni“ sau „români“. Ucraina compară un recensământ din 2001 cu recensământul din Regatul României din 1930, pentru a stabili continuitatea românească în localități
Anatol Popescu, activist român din Ucraina, a prezentat concluziile dezbaterii-fulger pe care Kievul a organizat-o în vederea stabilirii localităților ucrainene în care locuiesc români.
Anatol Popescu, președinte și membru fondator al Asociaţiei Naţional-Culturale „BASARABIA“ a Românilor din regiunea Odesa (Ucraina), a spus care sunt rezultatele dezbaterii-fulger pe care Kievul a organizat-o în vederea stabilirii localităților în care locuiesc români.
„Tocmai s-a încheiat dezbaterea în format online, organizată în mare grabă de Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Politicile Etnice și Libertatea Conștiinței, cu privire la proiectul ”Regulamentului de stabilire a listei localităților în care locuiesc în mod tradițional persoanele aparținând minorităților (comunităților) naționale din Ucraina, sau în care aceste persoane reprezintă o parte semnificativă a populaţiei”“, se arată în postarea lui Anatol Popescu.
Acesta evidențiază faptul că autoritățile de la Kiev vor corobora recensământul din Regatul României din anul 1930, când locuitorii s-au declarat „români“ cu recensământul din Ucraina din anul 2001, când populația a fost recenzată ca „moldovenească“.
„Foarte interesantă se întrevede situația dată, care se va baza pe recensământul general al populației din Ucraina din 2001 (unicul din perioada de independență), în care localitățile cu populație majoritară sau parțială (peste 10%) „moldovenească“ din Ucraina din dreapta Nistrului vor face dovada continuității lor cu ... recensământul Regatului României de la 1930, în care nici pomină nu este de vreo naționalitate „moldovenească“ în aceste localități, și noi eram recenzați cum e și normal, ca ROMÂNI!“, a punctat Anatol Popescu.
„Deci, începând cu anul de grație 2024 Ucraina va atesta „moldovenitatea“ unor localități din regiunea Cernăuți și din raioanele basarabene ale regiunii Odesa folosindu-se de un recensământ din România anului 1930.
Deci, doamnelor și domnilor: MOLDOVENI = ROMÂNI, sau recensămintele din perioadele ocupației țariste sau sovietice vor avea mai multă greutate în acest caz concret?“, a conchis Anatol Popescu pe Facebook.
CITEȘTE ȘI - Ucraina, modificări în actele normative care făceau referire la „limba moldovenească“. Anatol Popescu, anunțul zilei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News