Data actualizării:
Data publicării:

”Moldova nu va face față plăților” - Războiul gazelor. Rusia cere plata în avans și dublează prețul gazelor pentru Republica Moldova

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Valentin Ionescu, analist economic
Valentin Ionescu, analist economic

Rusia a dublat într-o singură lună prețul gazelor pe care le vinde Republicii Moldova. Moscova susține că motivele scumpirii sunt strict comerciale, însă experții vorbesc despre o presiune de ordin geopolitic evidentă.

Republica Moldova va plăti în luna aprilie un preţ de 1.193 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale livrate de Rusia, a anunţat marţi preşedintele Consiliului de Administraţie a companiei Moldovagaz, declară Vadim Ceban, Președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, potrivit Reuters.

Prețul solicitat de Gazprom este dublu comparativ cu luna martie, când Republica Moldova a plătit un preţ de 547,26 de dolari pentru fiecare mie de metri cubi de gaze naturale livrate de Rusia.

Ce prevede noul contract cu Gazprom 

În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom cere ca plata pentru gazele naturale livrate să fie făcută în avans până la data de 20 a fiecărei luni pentru viitorii 5 ani, prețul fiind stabilit în fiecare lună și depinzând de preţurile spot la gaze naturale şi petrol.

Vadim Ceban anunţa luna trecută că de la 1 mai 2022, Moldovagaz va plăti Gazprom numai în ruble sau euro, în condiţiile în care anterior a plătit şi în dolari americani.

Nu prețul este problema

Analistul economic Valentin Ionescu a declarat pentru B1 TV: ”Nu prețul este problema. Pentru că dacă mă uit pe cotații la Amsterdam și la Viena, constat că prețul anunțat de ruși este relativ apropiat.

Dar intervine brusc și pe deasupra se solicită și plata în avans până la data de 20 ale lunii, deși rușii știau că autoritățile din Republica Moldova nu sunt în situația de a plăti peste noapte o sumă de bani atât de mare prin dublarea prețului la gaz, la mia de metri cubi.

Deci în mod evident, rușii nu au prevenit autoritățile moldovene și utilizează de fapt ca armă livrarea de gaze către Republica Moldova deși această țară până în prezent a avut o poziție neutră”, este de părere Valentin Ionescu.

Moldova nu va face față plăților 

Întrebat despre ce ar putea face Republica Moldova în această situație, dacă nu va putea acoperi această cerere a rușilor, analistul economic este de părere că:

”Nu are ce să facă. Moldova ar trebui să se hotărască să se conecteze la sistemul de gaze din România, chiar dacă țara noastră nu poate livra în momentul de față în Moldova o cantitate suficientă din moment ce nici noi nu avem.

Pe termen scurt Republica Moldova poate solicita un ajutor sau un împrumut de la Banca Mondială, pentru că nu va face față plăților, asta este evident pentru toată lumea.

Republica Moldova neavând forța financiară necesară nu va putea plăti Rusiei gazul pe termen mediu și lung. Este o situație în care Moldova este forțată să ia niște măsuri curajoase ca să se desprindă de Rusia”, a declarat analistul economic.

România și naționalizarea activelor Gazprom, soluții salvatoare pentru Moldova

”Părerea mea este că trebuie să discute cu autoritățile române, care de asemenea fac un efort să-și finalizeze interconexiunea până in Grecia și să poată exploata gazele din Marea Neagră, și în același timp să-și naționalizeze activele Gazprom de pe teritoriul Moldovei ca să închidă subiectul cu rușii”, a concluzionat analistul economic Valentin Ionescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel