Data publicării:

Moldova. Moțiune de cenzură împotriva Guvernul Streleț,

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Deputații Partidului Socialist (PSRM) și ai Partidului Comuniștilor (PCRM) din Republica Moldova au depus joi o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Streleț, informează agenția de presă Unimedia.

Motivul care stă la baza acestui document este 'suspiciunea de corupție a premierului Valeriu Streleț'. Moțiunea a fost semnată de 42 de deputați: 22 deputați socialiști și 20 deputați comuniști.

Potrivit legislației în vigoare în Republica Moldova, o moțiune de cenzură poate fi depusă cu 26 de semnături, iar pentru a fi aprobată trebuie să fie votată de 51 de deputați. Aleșii vor examina moțiunea de cenzură joia viitoare, 29 octombrie, potrivit Unimedia.

Facțiunea socialiștilor anunțase marți că va depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului Valeriu Streleț sau va susține o moțiune deja existentă la următoarea ședință a legislativului. La rândul său, liderul comunist Vladimir Voronin anunțase tot marți că partidul său ar putea cere la următoarea ședință a legislativului demiterea guvernului Streleț, iar dacă va fi înaintată o moțiune de cenzură împotriva acestuia o va susține.

[citeste si]

Situația politică a Republicii Moldova este  tensionată, în condițiile în care actuala alianță de guvernare (PLDM-PD-PL) pare să se destrame după 'decapitarea' Partidului Liberal Democrat, prin arestarea liderului acestuia, Vlad Filat.

În același timp, forțele proruse din parlament se pregătesc să demită guvernul condus de liberal-democratul Valeriu Streleț, scopul acestora fiind alegerile anticipate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel