Modificări importante în sistemul medical în ultimele luni. BENEFICIU pentru pacienți
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Radu Gănescu, președintele COPAC, a vorbit, în cadrul dezbaterii "TELEMEDICINA - Impactul noilor tehnologii în sistemul de sănătate din România (II)", despre avantajele acestui sistem revoluţionar, subliniind că acest tip de comunicare, de legătură între pacient şi medic s-a dezvoltat chiar în această perioadă de pandemie.

Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), a explicat, în cadrul dezbaterii "TELEMEDICINA - Impactul noilor tehnologii în sistemul de sănătate din România (II)" despre avantajele pe care le are telemedicina atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici şi pentru sistemul medical în general.

"Cred că ar trebui să fie foarte bine cunoscută şi mult mai mediatizată partea de tehnologie. Ştim cu toţii că telemedicina şi tehnologia au intrat în foarte multe patologii. Avem pacienţi cu diabet care-şi pot verifica insulina pe telefon, pacienţi cu astm care îşi pot verifica nivelul de oxigenare prin aplicaţie mobilă, sunt aplicaţii care trimit în mod real, inclusiv medicului specialist, ceea ce se întâmplă cu corpul tău, funcţiile vitale.

Lucrurile au evoluat şi pot fi folosite atât în avantajul pacientului – pentru că va fi un confort mult mai  mare pentru el – cât şi al specialistului, al sistemului de sănătate care nu va mai fi încărcat în fiecare zi cu pacienţi care vin doar pentru lucruri foarte simple pe care le pot face de la distanţă. Am văzut, în această perioadă, că a fost un beneficiu consultaţia telefonică, videoconsultaţia, lucrurile pe care au putut să le facă pacienţii de acasă, împreună cu medicii", a explicat Radu Gănescu.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel