Moderator Russia Today condamnă în direct invazia Crimeii - VIDEO. Ce măsuri a luat postul
Un prezentator recent angajat la varianta în limba engleză a televiziunii controlată de Vladimir Putin, Russia Today, a condamnat agresiunea militară exercitată de Rusia asupra Crimeii. Cu puține secunde înainte de pauza publicitară, ea a ținut să vorbească "din inimă" la cameră.
"Ce face Rusia este greșit", a spus Abby Martin. "Nu voi sta aici în fața dumneavoastră să scuz sau să apăr agresiunea militară".
Martin a condamnat Rusia pentru ceea ce ea numește "o situație groaznică", adăugând că va continua să spună adevărul așa cum îl vede, dacă de asta este nevoie pentru a preveni un nou Război Rece, scrie Huffington Post.
"Doar pentru că lucrez aici, pentru RT, nu înseamnă că nu am independență editorială", a spus ea. "Nu vă pot spune cât de puternic mă opun oricărei intervenții în chestiunile interne ale altei țări suverane".
Jurnalistul britanic Glenn Greenwald, cel care a publicat primul articol despre spionajul NSA, în baza informațiilor lui Edward Snowden, a subliniat că acest tip de independență jurnalistică este rar.
"A existat măcar un moderator al unei televiziuni americane care să spună ceva asemănător în timpul sau la începutul invaziei Irakului de către SUA", a spus Greenwald.
Postul de televiziune Russia Today a remis un comunicat de presă, ca urmare a știrilor apărute în presa occidentală.
"Contrar opiniilor populare, RT nu-și bate jurnaliștii până cedează, ei sunt liberi să-și exprime părerile, nu doar în privat ci și în direct. Acesta este și cazul comentariului făcut de Abby despre Ucraina", a spus RT, considerat principalul instrument de propagandă media al Kremlinului.
"În timpul comentariului său, domnișoara Martin a punctat că nu cunoaște în profunzime situația din Crimeea. Prin urmare, o vom trimite în Crimeea pentru a-i da șansa să-și facă o imagine din epicentrul poveștii", se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News