Data actualizării:
Data publicării:

Model de urmat: Fructe și legume donate de elevii de la o școală din Cluj pentru copiii nevoiași - Galerie foto

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Peste o mie de elevi de la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au donat fructe, legume și produse de igienă pentru aproximativ 50 de copii din mediul rural, în cadrul acțiunii 'Săptămâna fructelor și legumelor donate'.  

Campania socială derulată în cadrul unui parteneriat între Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” și Crucea Roșie are la bază dorința comună a celor două instituții de a valoriza competențele educaționale și sociale ale activităților de voluntariat și implicare comunitară ale elevilor.

Astfel, întreaga comunitate a Școlii Gimnaziale „Iuliu Hațieganu”, elevi, părinți și cadre didactice, s-au alăturat Societății Naționale de Cruce Roșie, filiala Cluj în misiunea umanitară a acesteia de a sprijini copii cu statut economic scăzut, din comunități izolate, cu risc de abandon școlar.

Voluntariatul joacă un rol educativ foarte puternic în viața elevilor, de unde nevoia școlii de a integra această componentă în cadrul unor acțiuni derulate alături de părinți.

'În perioada 20-24 noiembrie 2023 se derulează campania socială „Săptămâna legumelor și fructelor donate” - suna începutul unui anunț venit din partea coordonatorului SNAC (Sistemul Național de Acțiune Comunitară) la nivelul județului, doamna inspector Laura Ionescu. Fără prea multe ezitări am început să discutăm, să stabilim strategii alături de doamna Simona Bratu, directoarea Societății Naționale de Cruce Roșie - Filiala Cluj.', a declarat prof. Carmen Stănescu, directorul școlii „Iuliu Hațieganu” din cartierul clujean Mănăștur.

'De ce am ales ca partener Crucea Roșie? Elevii noștri merg în tabere de pregătire pentru acordarea primului ajutor, este un organism vital în caz de dezastre și războaie, în caz de intervenție umanitară pentru copii. În apropierea orașului Cluj-Napoca sunt comunități vulnerabile, copii care au nevoie de un sprijin material pentru a găsi motivația de a merge la școală. În cursul orelor de educație socială și consiliere, elevii Școlii Gimnaziale „Iuliu Hațieganu” învață despre solidaritate, implicare, responsabilitate, despre importanța voluntariatului.', a spus director prof. Carmen Stănescu.

'Organizația Națiunilor Unite susține că umanitatea are acum în grijă cea mai numeroasă generație de copii, iar adulților le revine misiunea de a-i implica pe copii în acțiuni cu scop caritabil.  Rapoartele de la nivel european clasează România printre țările cu o participare relativ mică în ceea ce privește voluntariatul.', a menționat director prof. Carmen Stănescu.

'Sub 20% dintre persoanele peste 15 ani fac voluntariat, peste 60 % dintre cei care fac acțiuni de voluntariat au sub 30 de ani. Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” are șansa unor părinți implicați, misiunea noastră de educare a copiilor în spiritul de voluntariat este mult mai ușoară.', a declarat director prof. Carmen Stănescu

'Bucuria și entuziasmul copiilor, implicarea întregului personal al școlii, susținerea venită din partea părinților, au făcut ca parteneriatul încheiat cu Societatea Națională de Crucea Roșie - filiala Cluj să fie un succes. Ne dorim să continuăm astfel de acțiuni care să determine dobândirea de competențe educaționale și sociale ale cetățeniei active în rândul întregii comunități școlare', a mai declarat director prof. Carmen Stănescu, pentru DC News.

'Împreună putem îmbunătăți viața altora'

Câțiva elevi participanți la campanie au declarat, pentru DC News, de ce este important să ne implicăm în acțiuni sociale, umanitare.

'Doresc să mă implic și să ajut cu ce pot în “Săptămâna fructelor și a legumelor”. Sunt sigură că împreună putem îmbunătăți viața altora.', a spus Goia Raisa, clasa a VII-a.

'Am decis să contribui, deoarece e important să ajuți. Săptămâna aceasta este “Săptămâna fructelor și a legumelor”. Eu mă implic și îi rog pe toți copiii și părinții să contribuie la inițiativă', a declarat Mureșan Tudor, clasa a VII-a.

'Această implicare socială a elevilor școlii noastre își dorește să fie un model și pentru alte comunități școlare. Împreună putem reuși să facem viața altora mai bună', a spus Bochiș Anesia, clasa a VII-a.

'Noi, elevii Școlii Gimnaziale Iuliu Hațieganu ne implicăm cât mai mult în evenimente de acest fel. Vom încerca să ajutăm cât putem, pentru că atât de puțin pentru noi este atât de mult pentru alții și, uite așa, putem să ne facem viața mai bună.', a spus Roman Adina, clasa a VII-a.

'Având în vedere că în prezent  două războaie sunt în desfășurare, ar trebui să învățăm să fim mai buni și să oferim ajutor. Da, noi am ales să ne implicăm în Campania Crucii Roșii.', a declarat Modan Maia, clasa a VII-a.

Elevii au pus mână de la mână și au încărcat pachetele în mașinile Crucii Roșii, care le-au dus la destinație, la școala din Finișel, județul Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel