Data publicării:

Mod inedit de a demisiona. Milioane de oameni o invidiază pentru curaj

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Arhiva
WhatsApp
demisie
demisie

O tânără a decis că nu mai dorește să-și consume timpul și energia și să renunțe la viața ei socială pentru binele companiei a cărei angajată era, astfel că a demisionat într-un mod în care nu multe persoane au curajul să o facă, spre deliciul, dar și spre invidia multor salariați din întreaga lume.

Marina Shifrin, o tânără din America, nemulțumită de locul său de muncă, a decis să demisioneze, doar că în loc să-și anunțe superiorul în legătură cu hotărârea luată, ea a creat un clip în care dansează şi cântă la birou, pe holurile şi băile de la muncă, în timp ce îşi explică motivele deciziei, relatează Mirror, potrivit rtv.net.

În clipul realizat, postat ulterior pe YouTube, tânăra relatează cum, în ultimii doi ani, a fost nevoită să renunţe la viaţa socială, la relaţii şi la prieteni, doar pentru a produce filme pentru o companiei de animaţie taiwaneză.

Tânăra nu omite să lanseze și un atac la adresa șefului ei, susținând că acestuia îi pasă doar de cantitate, deși ea crede că mult mai importantă este calitatea muncii.

În finalul clipului, apare și mesajul "Îmi dau demisia".

Clipul realizat de tânăra demisionară a devenit viral, în doar câteva zile el fiind vizionat de peste 4,5 milioane de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel