Data publicării:

Moartea lui Maradona, nouă teorie. Avocatul său, la un an de la deces: A fost foarte rău, de aceea a murit

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Avocatul lui Diego Armando Maradona vine cu o nouă teorie, la un an de la moartea fostului fotbalist argentinian. 

"Greşelile comise au fost numeroase, pentru că Diego a murit, el a fost umflat şi umflat cu o medicaţie greşită până când inima sa a explodat", a declarat Matias Morla pentru presă, după mărturia sa de trei ore în biroul procurorului din San Isidro, de la periferia Buenos Aires. 

Tratamentul medical pe care Maradona l-a primit a "fost foarte rău, de aceea el a murit", a specificat avocatul, citat de Digisport.ro.

Ultima vizită a lui Morla la Maradona 

"Când am intrat în casă, el avea o voce stranie, robotică, foarte stinsă şi intermitentă. Am informat pe toată lumea în legătură cu starea de sănătate a lui Diego. Am realizat apoi că era din cauza cantităţii de apă reţinute în corp", a declarat acesta.

Barcelona şi Boca Juniors, amical în memoria argentinianului 

FC Barcelona şi Boca Juniors, două dintre echipele emblematice la care a jucat Diego Armando Maradona, vor juca un meci amical în memoria argentinianului. 

"Va fi prima oară când cele două cluburi, la care a jucat Diego, se vor întâlni în ţara din Orientul Mijlociu, precum şi o modalitate de a omagia moştenirea idolului decedat pe 25 noiembrie 2020", a transmis clubul din Buenos Aires.

Meciul pentru "Cupa Maradona" se va desfăşura la Riad, capitala Arabiei Saudite, pe Mrsool Park (25.000 locuri), pe 14 decembrie. Anunţul unui astfel de eveniment a fost făcut aproape de ziua naşterii lui "Pibe de Oro", care ar fi împlinit 61 de ani pe 30 octombrie. Fostul decar argentinian a purtat tricoul echipei Boca Juniors în două rânduri, mai întâi în sezonul 1981-1982 şi apoi în 1995, pentru ultimele sale două sezoane profesioniste.

Maradona a evoluat, de asemenea, sub culorile clubului "blaugrana" timp de două sezoane, între 1982 şi 1984, disputând 58 de meciuri şi câştigând Copa del Rey.

Diego Armanda Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit la 60 de ani în urma unui infarct, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

Justiţia argentiniană a pus sub acuzare şapte persoane pentru omor din culpă şi posibilă tentativă de omor, delict care prevede o sentinţă între 8 şi 25 ani de închisoare, căutând să stabilească dacă îngrijirea fostului antrenor a fost deficitară şi dacă nu s-a apelat la toate mijloacele necesare pentru a-i preveni moartea, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel