Moarte jurnalist saudit. Erdogan, înregistrări ucidere
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat sâmbătă existenţă unor înregistrări despre uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, petrecută pe 2 octombrie în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, înregistrări pe care Ankara le-a transmis şi altor guverne, inclusiv celor de la Riad, Washington, Londra, Berlin şi Paris, informează AFP.

Am dat aceste înregistrări, le-am dat Arabiei Saudite, le-am dat Washingtonului, germanilor, francezilor, englezilor, a spus şeful statului turc în timpul unei conferinţe de presă televizate pe care a susţinut-o înainte să plece spre Paris, unde va participa la ceremoniile dedicate împlinirii a 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial.

Erdogan a precizat în continuare că înregistrările au fost ascultate, dar nu a fost transmis altor guverne niciun document scris.

Tot sâmbătă, cotidianul turc Sabah a scris că asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi s-au debarasat de corpul său aruncându-l în canalizare după ce l-au dizolvat în acid. Analiza unor prelevări efectuate în sistemul de canalizare al reşedinţei consulului saudit din Istanbul a permis detectarea unor urme de acid, scrie această publicaţie, fără să citeze surse.

După ce mai întâi au negat în mod ferm asasinatul jurnalistului care avea o atitudine foarte critică faţă de autorităţile saudite, acestea au afirmat în cele din urmă că el a fost ucis în cursul unei operaţiuni neautorizate de către Riad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel