Data publicării:
Moțiune de cenzură: Vasile Blaga a dezvăluit de câte voturi mai are nevoie PNL pentru a dărâma Guvernul
Co-președintele PNL Vasile Blaga a anunțat, joi, cu o zi înainte de depunerea moțiunii de cenzură, de câte voturi mai are nevoie opoziția pentru a dărâma Guvernul Ponta în Parlament.
Vasile Blaga a declarat că liberalii au în acest moment 173 de parlamentari, cărora li se mai adaugă cei 13 ai PSRO. Pentru ca moțiunea să treacă, opoziția are nevoie de cel puțin 280 de voturi, însă liderul PNL a afirmat că vor mai fi purtate discuții cu parlamentari, până la ora votului.
”E vreo șansă ca Guvernul Ponta să cadă pe această moțiune? Ați stat de vorbă cu colegii dvs de la PSR, de la UNPR, de la UDMR?”, a fost întrebat Vasile Blaga, în emisiunea ”Jocuri de putere”, de la Realitatea TV, moderată de Rareș Bogdan.
”Am stat și stăm de vorbă cu ei. Șanse sunt, dar sunt un politician echilibrat și n-aș spune că acest lucru sigur se va întâmpla. Șanse sunt, avem până acum acordul partidului dlui Geoană. Așteptăm pe parcursul nopții încă, în continuare, pentru că mâine vom depune moțiunea și am transmis-o și celorlalte grupuri parlamentare - UDMR-ului, grupului dlui Fenechiu, minorităților, alta decât cea maghiară, independenților. Așteptăm și pozițiile domniilor lor.
Matematica este simplă: în acest moment, PNL-ul are 173 de parlamentari, 13 are dl Geoană. Deci 186 până în acest moment. Pentru a cădea Guvernul, este nevoie de 280 de voturi. Majoritatea în Cameră este de 195, în Senat - de 85. Asta este matematica pură”, a replicat Vasile Blaga.
Vezi și: Un președinte de partid anunță că susține moțiunea PNL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News