MM Stoica, mesaj emoţionant pentru Tătăruşanu, după retragerea din naţională
Mihai Stoica i-a transmis un mesaj emoţionant lui Ciprian Tătăruşanu, după ce portarul a anunţat că se retrage din echipa naţională.
"Am avut plăcerea de a lucra cu Ciprian Tătărușanu. Un profesionist cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în (poate prea) îndelungata mea carieră. Nu țin minte un antrenament după care să fi plecat fără să-și fi făcut postúrile (niciodată sub 30-40 minute suplimentare în fiecare zi). Nu țin minte să se fi erijat în lider, deși vocea lui gravă era respectată de colegi și chiar de către antrenori și conducere. Țin minte însă că a fost un lider tăcut, cu personalitate și o întruchipare a corectitudinii. A vorbit doar când o doleanță a echipei trebuia să ajungă netrunchiată în atenția patronului.
Aveam o mare problemă când era solicitat la interviuri. Pur și simplu nu dorea să APARĂ. El voia să APERE. Și a făcut-o. De 43 ori doar în Europa cu noi.
Le transmit cu mâna pe inimă suporterilor roș-albaștri că Tataris a fost și este unul dintre cei mai mari steliști. Chiar dacă nu a vrut să se urce pe garduri și să atragă atenția asupra acestui aspect. Ca alții. Chiar dacă nu și-a clamat prin interviuri dragostea față de gruparea noastră. Pentru că a evitat să vorbească cu presa, care de multe ori ne face impresia că e aservită (cel puțin o mare parte a ei). Pentru că s-a împăcat cu ideea că va fi criticat, indiferent de evoluțiile sale. Și pentru că nu i-a păsat. De ei. De ziariștii care erau mereu contra lui și a noastră. I-a ignorat. I-a păsat în schimb de colegii lui și de noi, cei de lângă echipă. Pentru că ăsta este el. Iar noi și pentru asta-l apreciem, respectăm și iubim.
De performanțele obținute cu Steaua/FCSB nu mai amintesc. Ar trebui să amintească ziariștii sportivi. Doar că-s ocupați să-l critice pe cel care, la aproape 35 ani, a semnat cu Paolo Maldini un contract cu AC Milan (vezi foto 1). După ce semnase cu președintele lui OL, Jean-Michel Aulas, alt nume gigantic al fotbalului european din ultimele decenii (vezi foto 2).
Felicitări, Tataris! Pentru întreaga ta carieră internațională și pentru ieșirea discretă și elegantă (cum altfel?) din scenă!", a scris Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News