Miza întâlnirii Marcel Ciolacu - Viktor Orban. Kelemen Hunor, informații de culise
Kelemen Hunor a vorbit despre întâlnirea avută de Marcel Ciolacu cu omologul Viktor Orban, la care a luat parte.
”Eu aș spune în felul următor: într-un fel este o reintrare sau o intrare în normalitate, fiindcă a venit premierul Orbán în România, într-o vizită privată, cum face în fiecare vară. Săptămâna trecută, vineri, dacă nu mă înșel, a primit o invitație din partea premierului Ciolacu, dacă este în România să se întâlnească și răspunsul a fost afirmativ, pozitiv, ceea ce mi se pare absolut normal. Și în câteva zile s-a organizat această întâlnire informală între cei doi premieri, unde am fost invitat și eu, și domnul Grindeanu. Deci, din acest punct de vedere, nu cred că trebuie foarte mare analiză făcută, pur și simplu este normal, dacă vine în România, să se întâlnească și dacă există o invitație, invitația să fie onorată. A fost o discuție informală la o masă la reședința premierului sau, mă rog, unde ar fi reședința premierului, dar el nu stă acolo, în Floreasca, în zona Primăverii, și au discutat cei doi despre proiecte mari, despre lucruri care pot fi făcute împreună în anii care urmează, despre proiecte majore pentru ambele state, pentru ambele țări şi un astfel de proiect ar fi o linie de tren de mare viteză între București și Budapesta, bineînțeles, asta ar însemna și mai departe, spre Marea Neagră, spre Constanța, fiindcă, atât România, cât și Ungaria, din acest punct de vedere, ar avea doar de câștigat. Și această idee există de mai multă vreme și eu cred că poate fi pusă o astfel de idee pe hârtie și trebuie proiectată, trebuie văzut în cât timp se poate face, fiindcă aici totuși vorbim despre un proiect absolut mare, cu finanțare mare și pe termen lung. Dar am văzut că există interes din ambele părți. A doua chestiune care a fost atinsă și am văzut că a apărut și în presă, premierul Orbán a spus că așteaptă investitori români în Ungaria şi ar fi de dorit să vină investitori puternici din România în Ungaria. Şi a treia chestiune care a fost atinsă a fost chestiunea Schengen, fiindcă România aşteaptă şi face eforturi de a intra în spaţiul Schengen în a doua jumătate a anului 2023, sub preşedinţia spaniolă. Sunt discuţii. Apoi, urmează jumătate de an cu alegerile europarlamentare anul viitor şi, sub preşedinţia maghiară în a doua parte a anuli viitor, iarăşi, există o posibilitate, dacă nu se închide dosarul în 2023, şi aici Orbán a spus că Ungaria susţine, a susţinut şi anul trecut şi acum doi ani aderarea României la spaţiul Schengen. A fost o discuţie informală şi foarte constructivă, spun eu, şi mă bucur pentru acest lucru” a spus Kelemen Hunor, pentru RFI, conform Rador.
Linia de mare viteză, cu tehnologie de la francezi
Despre un orizont de timp în care va fi finalizată proiectul pentru trenul de mare viteză București - Budapesta, el spune că ”E greu de spus, fiindcă în acest moment nu există un proiect concret, fiindcă într-adevăr România din PNRR acum modernizează linia Oradea - Cluj, dar asta înseamnă o modernizare care ridică viteza la 180-200 km/h dar nu înseamnă linie pentru tren de mare viteză. Asta ar însemna o nouă construcție și aici Orbán propunea să gândească la o tehnologie europeană cu francezii, fiindcă sunt cei mai buni în Europa şi dacă ai găsit tehnologia, ai și parteneri care aduc tehnologia, e mai ușor să găsești și finanțare. Dar asta înseamnă un orizont de timp de un deceniu, cel puțin. Dacă suntem serioși și trebuie să fim, și eu mă consider și pe cei doi consider oameni serioși, nu se poate promite de la o zi la alta, fiindcă trebuie să faci proiectul, apoi trebuie să cauți tehnologie, trebuie să cauți finanțare, execuție. Durează, dar dacă nu ai un deziderat, dacă nu ai un proiect mare, sigur că nu se va realiza niciodată. Dacă ai un deziderat mare, atunci încet, încet poți să mergi spre a realiza acel proiect. Şi cam acolo suntem, unde există o idee, zic eu, foarte bună pentru România și această idee trebuie pusă pe hârtie și trebuie începută proiectarea”.
”Nu s-a discutat între cei doi premieri și asta este o noutate”
Discuția nu este nouă, fiind de aproximativ un deceniu exprimată această dorință: ”Cam de 10 ani se discută. S-a discutat de fiecare dată la nivel de secretar de stat, la nivel de ministru. Nu s-a discutat între cei doi premieri și asta este o noutate, dacă îmi permiteți, şi prima dată se vede o apropiere a celor două ţări, să spun așa, în acest proiect, la acest nivel politic, fiindcă de la nivel politic până la a realiza un astfel de proiect drumul este lung, se știe, nu e o noutate. Dar, ieri, această abordare între cei doi premieri înseamnă, într-adevăr, că ar exista o deschidere și dacă există o deschidere poţi să pui în aplicare, sigur, pe termen lung, că nu vorbim despre o străduţă, nu vorbim despre un poduleț, vorbim totuși despre o infrastructură feroviară de mare calitate” a mai spus liderul UDMR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News