Mituri populare pe care le confundăm cu realitatea
Cel mai important atribut al ştiinţei este că ea poate fi verificabilă. Tocmai de aceea avem nevoie de scepticism, pentru a putea face faţă acestei lumi în care trăim, scrie Descoperă.
Iată mai jos o listă cu unele dintre cele mai populare mituri pe care multă lume le consideră a fi susţinute ştiinţific:
1. Diamantele sunt rare.
Diamantele sunt strălucitoare şi da, ele reprezintă un simbol al iubirii eterne, cu siguranţă. Cu toate acestea, ele nu pot fi considerate rare. De fapt, diamantele se găsesc în cantitate atât de mare încât singura soluţie pentru ca furnizorii să menţină preţurile ridicate este să reţină mare parte dintre ele şi să comercializeze foarte puţine. Dacă toate diamantele extrase până acum ar fi puse la vânzare, preţul ar scădea atât de mult încât mai toată lumea şi-ar permite să-şi cumpere.
2. Apa îmbuteliată este mai sigură decât cea de la robinet.
Mulţi oameni consideră că apa îmbuteliată este mai sănătoasă decât cea de la chiuvetă, dar este bine de ştiu că lucrurile nu stau chiar aşa. Consideraţi că apa îmbuteliată are un alt gust? Atunci ar trebui să ştiţi că acesta este dat de câteva minerale în plus sau în minus faţă de apa potabilă. Preferaţi apa fără fluor? În acest caz, s-ar putea ca dinţii copiilor dumneavoastră să aibă de suferit. Fluorul este o substanţă care se găseşte natural în apă şi care are un rol destul de important în dezvoltarea dinţilor şi prevenirea cariilor. În ceea ce priveşte siguranţa, lucrurile sunt mai serioase. Sursele municipale de apă sunt extrem de reglementate, ceea ce înseamnă că de sute de ori pe lună apa este testată. Pe de altă parte, apa îmbuteliată este testată aproximativ odată la patru luni. Mai mult, aceste evaluări şi standarde de siguranţă sunt reglementate chiar de către producător.
3. Muntele Everest este cel mai înalt din lume.
De fapt, nu este. Un munte este mare în comparaţie cu cât se înalţă deasupra nivelului mării. Dar din punct de vedere tehnic, mărimea sa se măsoară de la bază până la vârf. În acest context, Mauna Kea, din Hawaii, este cel care deţine recordul. Deasupra nivelului mării, Mauna Kea are 4.206 metri, dar dacă l-am lua în considerare pe tot, adică şi porţiunea de sub apă am constata că el are o înălţime de 10.200 de metri. Prin comparaţie, Everestul are 8.848m deasupra nivelului mării şi atât. Iar ruşinea nu se sfârşeşte aici. Kilimanjaro are o înălţime de 5.895m, fiind cu mult mai mic decât Everestul. Dar, pe de altă parte, Everestul este susţinut de restul „prietenilor” săi, Munţii Himalaya care cresc permanent cu aproximativ 6mm pe an şi care împing vârful Everestului spre cer.
4. Păsările îşi vor abandona puii dacă sunt atinşi de oameni.
De obicei, puii de pasăre nu îşi părăsesc cuibul dacă nu sunt pregătiţi. Dar la fel ca un adolescent la prima lui lecţie de condus nu ştie prea bine care este pedala de frânare şi care de accelerare. Puii pot fi dezorientaţi, motiv pentru care unii dintre ei nu ajung la loc în cuib şi aterizează pe pământ. Undeva, în popor s-a hotărât că puii de pasăre nu ar trebui să fie atinşi de oameni pentru că pasărea mamă va simţi mirosul omului şi îşi va abandona odrasla. În realitate, cu excepţia câtorva specii, păsările nu au un simţ olfactiv foarte bun. Prin urmare, şansele ca ghemotocul de pene să sufere pentru că l-a atins un om, pentru a-l feri din calea prădătorilor, sunt destul de mici.
5. Diferite părţi ale limbii simt gusturi distincte.
Multă lume crede că detectăm gustul dulciurilor cu vârful limbii, în timp ce mâncarea sărată o recunoaştem cu ajutorul părţilor laterale de pe limbă. De fapt, cercetările au arătat că această teorie este cât se poate de greşită pentru că oamenii pot simţi gusturi diferite pe toată suprafaţa limbii.
6.Sângele deoxigenat este albastru.
Toată lumea are porţiuni de pe corp pe unde se pot observa venele lungi şi subţiri, de culoarea albastră. Din acest motiv, multă lume crede că sângele care curge prin vene este albastru şi devine roşu doar în momentul în care intră în contact cu oxigenul. În realitate, venele sunt albastre din cauza luminii şi a sângelui care curge prin ele şi care, deşi deoxigenat, este roşu.
7.Marele zid chinezesc este singura construcţie creată de om care poate fi văzută din spaţiu.
Există multe construcţii care pot fi zărite din spaţiu noaptea, atunci când acestea sunt scăldate în lumina artificială. Totuşi, Marele Zid este destul de greu de observat de pe orbita joasă a Pământului. Sunt mai multe motive pentru care acest mit a devenit foarte cunoscut. În primul rând, în popor ideea că Zidul poate fi văzut din spaţiu a apărut chiar înainte de era spaţială, când nimeni nu putea să contrazică acest fapt. Pe de altă parte, având în vedere că, după ultimele cercetări, Zidul are zeci de mii de kilometri,este de înţeles de ce oamenii s-au gândit că el va fi uşor de deosebit din spaţiu. Cu toate acestea, în ciuda lungimii sale, Zidul este construit din roci locale, ceea ce înseamnă că acesta are aceeaşi culoare cu peisajul din jurul său. Prin urmare, dacă oficialităţile din China nu vor schimba culoarea zidului, acesta va continua să fie foarte greu de observat din spaţiu, fără aparatură performantă.
8.Rasa Pitbull este cea mai agresivă.
Chiar dacă media insinuează acest lucru, studiile arată o altă realitate. În 2008, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pennsylvania au studiat mii de câini din 30 de rase pentru a le observa tendinţa de a fi agresivi cu oamenii. Astfel s-a constatat că rasa Pitbull s-a clasat mult sub rasele precum Chihuahua, Jack Russell sau Dachshund. Ceea ce caracterizează câinii din rasa Pitbull este instinctul de pradă care poate creşte agresivitatea acestora faţă de alte animale, dar nu şi faţă de oameni. De asemenea, ei au o forţă şi o rezistenţă foarte mare, dar şi o loialitate faţă de stăpân care rar se întâlneşte la alţi câini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News