Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Mitroi(EY România):Abordarea locului conducerii efective în proiectul de modificare a Codului Fiscal, divergentă faţă de proiectul BEPS

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Economie
WhatsApp

Abordarea locului conducerii efective în proiectul de modificare a Codului Fiscal este divergentă faţă de proiectul internaţional elaborat de OECD la cererea G8/G7 "Erodarea bazei impozabile şi migrarea profiturilor", respectiv proiectul BEPS, se arată într-o analiză realizată de Mihaela Mitroi, Partener, Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România.

Alegeri prezidentiale 2024

Mihaela Mitroi menţionează că locul conducerii efective reprezintă locul unde conducerea societăţii ia deciziile cheie necesare pentru desfăşurarea activităţii (de exemplu financiare, operaţionale, comerciale etc.). În ceea ce priveşte utilizarea lui, ea spune că, potrivit regulilor fiscalităţii internaţionale, o companie trebuie să plătească impozit pe profit acolo unde are locul de exercitare a conducerii efective. Atunci când acesta se află în alt stat decât cel unde este încorporată societatea, aceasta va plăti impozit numai în statul unde se află locul conducerii efective. În contextul actual, în care vedem modele de afaceri din ce în ce mai volatile şi o mare flexibilitate cu privire la locul de unde ne desfăşurăm activitatea, acest concept este cât se poate de real. Astfel, era necesară introducerea în Codul Fiscal a definiţiei locului conducerii efective. 

"Surpriza a venit, însă, din maniera în care această definiţie este formulată în proiectul de modificare a Codului Fiscal şi interpretările care pot deriva de aici. Fără a intra într-o analiză detaliată a acestei definiţii, care ar trebui să pună multe întrebări specialiştilor în fiscalitate, aş remarca doar două aspecte. În primul rând, se pare că noţiunea de loc al conducerii efective nu se aplică în cazul societăţilor aflate în ţări cu care România nu are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri. De exemplu, societăţi aflate în Seychelles, Insulele Virgine Americane şi Britanice, Insulele Marshall şi multe alte jurisdicţii (dintre care unele chiar se află pe lista jurisdicţiilor necooperante întocmită de Uniunea Europeană) nu pot avea locul conducerii efective în România. Asta înseamnă că, pentru societăţi înregistrate în aceste ţări, nu ar exista riscul ca autorităţile să considere că ar trebui să plătească impozit pe profit în România, chiar dacă, de facto, acestea sunt administrate din România", susţine Mihaela Mitroi.

Ea afirmă că este suprinzător, având în vedere faptul că în practica internaţională acest concept este deseori utilizat tocmai pentru a răspunde unor astfel de situaţii. 

Mihaela Mitroi declară că regulile generale anti-abuz pot fi în continuare invocate. Totuşi, conceptul de loc al conducerii efective ar fi trebuit să constituie instrumentul cel mai la îndemână în astfel de situaţii.

În al doilea rând, Mihaela Mitroi spune că noţiunea de loc al conducerii efective nu vizează societăţile care au drept obiect de activitate 'o simplă administrare de valori mobiliare sau alte active'. 

Potrivit partenerului EY România, această formulare ne duce cu gândul că societăţile de tip holding sau alte companii care fac doar administrare de active (de exemplu societăţi care deţin şi administrează active intangibile - mărci, patente etc.) nu pot avea locul conducerii efective în România, chiar dacă deciziile strategice cu privire la administrarea acestor societăţi se iau din România. Din nou, această interpretare surprinde, având în vedere că şi aceste situaţii, în practica internaţională, se aflau pe lista celor capturate de conceptul de loc al conducerii efective.

"În final, nu pot să nu remarc că o astfel de abordare este divergentă faţă de proiectul internaţional elaborat de OECD la cererea G8/G7 'Erodarea bazei impozabile şi migrarea profiturilor' (proiectul BEPS), care se concentrează tot mai mult pe substanţa tranzacţiilor şi pe alinierea dintre locul în care se declară şi se impozitează veniturile cu locul în care se realizează activitatea", mai spune Mihaela Mitroi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel