Mitoșeru a mărturisit că a vrut să se sinucidă - Video
Mihai Mitoşeru a dezvăluit că, după moartea iubitei sale în anul 2000, a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, gândindu-se chiar să îşi pună capăt zilelor.
Mihai Mitoşeru a afirmat că s-a gândit să se sinucidă pentru a pune capăt suferinţei şi pentru a scăpa de sentimentul de vină. Totuşi, nu şi-a dus planul până la capăt pentru că a primit tratament şi a discutat cu un psihiatru.
„Eram cu fata pe care o iubeam, din clasa a 9-a am fost împreună. Prima fată pe care am pupat-o, prima fată cu care am trăit, am locuit împreună, totul era frumos. (...) După moartea ei am vrut să mă sinucid, n-am vrut să mai trăiesc”, a povestit actorul la KanalD.
În iulie 2000, Mihai Mitoşeru a făcut un accident rutier pe DN 3A din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, în urma căruia iubita sa, Cristina Duca, şi-a pierdut viaţa. Fostul prezentator a încercat să depăşească un camion, însă a pierdut controlul volanului, s-a rostogolit de şase ori şi a fost la un pas de a ajunge pe calea ferată. În urma accidentului în care logodnica lui a murit, Mitoşeru a suferit un traumatism cranio-cerebral.
Vezi aici video cu mărturisirea lui Mihai Mitoșeru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News