Mitinguri PSD. Bădălău: "Trebuie să avem decenţă"
Niculae Bădălău a declarat despre mitingurile PSD că "trebuie să avem decenţă în această perioadă, iar decizia va fi laută în CExN".
Preşedintele executiv al social-democraţilor, Niculae Bădălău, susţine că o decizie referitoare la eventuala organizare a mitingurilor PSD după înmormântarea Regelui Mihai va fi luată în Comitetul Executiv Naţional, în această perioadă fiind necesară 'decenţă în manifestări şi în limbaj'.
"Suntem într-un moment pentru România în care ar trebui să avem decenţă, înţelepciune, vizavi de decesul... de regretatul Mihai I, regele României. Şi ar trebui să avem puţină decenţă şi în manifestări şi în limbaj şi în mai multe aspecte", a spus Bădălău joi la Parlament.
Întrebat despre eventuala programare a acestor mitinguri după înmormântarea Regelui, Bădălău a precizat: 'Vom gândi, pentru că vin sărbătorile de iarnă, dar cu siguranţă va avea loc un CExN în care vom lua o decizie'.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News