Data actualizării:
Data publicării:

Miting PSD, la Iași. Liviu Dragnea: Îi spun răspicat lui Iohannis asta!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Liviu Dragnea a făcut mai multe declarații, la Iași, la mitingul PSD. 

"Am ascultat versurile de la imnul Moldovei şi vă spun câtă nevoie este de aceste versuri astăzi, cât de bine înţelegem, rostindu-le, menirea acestui popor (...) Dragii mei, văd că suntem mulţi, mai mulţi decât şi-au închipui unii (...) Țara noastră a uitat să mai fie o patrie. România are nevoie azi de tot ceea ce a pierdut în timpul regimurilor Băsescu și Iohannis, de patriotism și patrioți. Avem cu toții nevoie de o patrie, țara noastră a uitat să mai fie o patrie. Băsescu şi Iohannis au mânat poporul spre ură şi dezbinare, i-au făcut pe români să creadă că sunt de două feluri şi că trebuie să se lupte între ei.

Şi am să spun aici, răspicat, românii nu sunt de două feluri, unii buni şi alţii răi, cum susţine Iohannis. Nimeni nu are dreptul să îi împartă în tabere, să îi învrăjbească (...) Nu înţeleg că românii sunt toţi români, sunt egali, liberi, suverani (...) Asta trebuie să îi spunem răspicat lui Iohannis, că patria înseamnă pace, nu război, că poporul înseamnă unitate nu dezbinare, că naţiunea înseamnă solidaritate şi nu ură, că patriotismul înseamnă conştiinţa şi nu case dobândite fraudulos, că România înseamnă acasă şi nu interese străine (...) Suntem cel mai mare partid din România. Unii derbedei umblă pe aici, pe lângă scenă. Sunt o mână de oameni plătiţi bine. Felul nostru de a guverna în pace politică a fost votat de mulţi români. Suntem la putere că aşa au decis românii", a spus Liviu Dragnea.

"Unii derbedei umblă pe aici pe lângă scenă"

"Pacea e un lucru greu de obținut, inclusiv pacea politică. Toți știm, când e pace lucrurile merg, economia funcționează. Noi cei din PSD știm cât este de bună pacea, mereu am căutat pacea. Unii derbedei umblă pe aici pe lângă scenă, bine plătiți este adevărat (...) Sunt oameni fără țară și fără niciun Dumnezeu, care nu știu decât să urască și să dezbine. Noi suntem azi la putere pentru că așa au decis românii și facem lucrurile mai bine decât cei din opoziție", a spus Liviu Dragnea.

"Iohannis și cei care latră pentru el au uitat..."

"Vi se pare că ce face Iohannis și slugile lui ne ajută? Nu, blochează Guvernul. Iohannis și cei care latră pentru el au uitat că avem dreptul și obligația să guvernăm. Acest drept ne-a fost dat de poporul român și Constituția României (...) Dacă Iohannis și slugile lui blochează România în scop personal, însemană că lăcomia lor politică e mai presus de patrie. Dacă blochează România în numele unor interese străine, asta înseamnă că o țara întreagă este trădată și batjocorită.

Noi creştem pensiile, salariile, veniturile medicilor şi îi aducem în ţară medicii plecaţi, le dăm lefuri mărite dascălilor, investim în infrastructura locală, asfaltăm drumurile, construim autostrăzile care nu s-au construit până acum, îndreptăm legile strâmbe. Scoatem justiţia de sub sfera politicii şi a serviciilor secrete. Vreţi să mergem înainte pentru această ţară? Să le arătăm asta tuturor acestor oameni fără ţară şi Dumnezeu care nu ştiu decât să urască şi să dezbine.

Nu vreau să permitem unora din România care se cred europeni până la tradare, să angajeze România pe traiectoria unor colonii care s-a predat cu tot cu liderii și cu bogățiile sale (...) Toate calculele pe care le face Iohannis se vor izbi de tăria noastră, de demnitatea acestui popor", a mai spus liderul PSD.

"PSD le-a stat în gât"

"Noi vom trimite în Parlamentul European români patrioți. Oameni care știu, înțeleg să lupte pentru țara lor. Prea mulți trimiși de dreapta și de alte instituții. Lista noastră pentru Bruxelles sunt oameni deciși, tineri, curajoși, care-și vor apăra țara. Atacurile securiștilor, PNL-iștilor, USR-iștilor se vor lovi de piepturi tari. O sinistră operațiune de exterminare politică. PSD le-a stat în gât. Au încercat să ne aresteze, să ne intimideze. Nu am de gând să renunț, să dau înapoi. Mergem până la capăt cu aceste victorii.

Suntem un partid prea mare pentru planurile lor cu această țară. Câtă vreme noi suntem mari, îi încurcăm. Noi suntem cei care punem țara în ordine, guvernăm pentru români, aducem bani în buzunarele românilor. Câta vreme avem succes în guvernare, ei nu au șanse să ne bată democratic, de aceea se folosesc de procurori, servicii și campanii mizerabile în presă. Ce rămâne la capătul acestui război pornit de ei? PSD care face, Iohannis care stă. PSD mărește pensii și salarii, Iohannis care îi insultă pe români și provoacă conflicte de stradă, vrea cu orice preț război. Vreau să fiți mândri de ce am realizat în aceșțti doi ani la guvernare. Am demonstrat că știm, că putem și că vrem. Vă chem pe 26 mai la vot, să apărăm pensiile, banii din buzunarele românilor, dezvoltarea și viitorul nostru în Europa. Vă mulțumesc și Doamne ajută", a mai spus Liviu Dragnea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel