MITING PSD. Cozmin Guşă: Social-democrații pun la cale "mătrăşirea" lui Dragnea
Organizarea unui miting pro PSD nu este posibil, spune consultantul politic Cozmin Gușă.
Referitor la mitingul PSD, consultantul politic spune că acesta nu se poate organiza din cauza unei "duble spirale a neîncrederii": neîncrederea publică şi neîncrederea internă a membrilor PSD.
"Nu e un secret pe care liderii PSD să nu-l știe, dacă ar fi putut să se facă, l-ar fi făcut numai că acolo categoriile de electorat sunt diferite. Prima categorie, votanţii tradiţionali, cei care votează pentru ceea ce înţeleg ei că ar însemna protecţia socială, aceștia niciodată nu au fost mitingiști, nu sunt oameni care să iasă în stradă. O altă categorie sunt asistaţii sociali smecheri, armata de rezervă a baronilor din toate judeţele care ştiu că nu este bine să voteze PSD, dar, pentru că li se dă în continuare această sinecură, se mişcă, dar nu vor ieşi în stradă pentru PSD. Şi a treia categorie care le-a îngrăşat scorul la alegeri este una activă care, în lipsă de alternativă şi în contextul unei opoziţii şchioape, dinamitate de Dacian Cioloş, ar fi sperat de la PSD că totuşi se poate şi cu stânga. Mare parte din această categorie este acum în stradă. Deci miting pro PSD nu se poate. Acea dublă spirală a neîncrederii - neîncrederea publică şi neîncrederea internă a membrilor - face ca acest miting să nu să poate realiza", a explicat Gușă.
Proteste
Potrivit acestuia, marea problemă pe care o sesizează şi cei din stradă şi cei de acasă este ruperea guvernării de agenda cetăţeanului. Este un lucru care nu se face nici măcar într-o autocraţie, nici măcar în Rusia, arată consultantul politic.
"Ce am văzut azi la proteste: am văzut nişte cetăţeni de calitate în stradă care nu trebuie calculaţi după cele câteva zeci de mii, ei sunt cei mai activi, sunt cetăţenii de serviciu. Acasă mai sunt sute de mii şi milioane care gândesc care aşteaptă să vadă până unde întinde coardă Dragnea. Marea problemă pe care o sesizează şi cei din stradă şi cei de acasă este ruperea guvernării de agenda cetăţeanului. Este un lucru care nu se face nici măcar într-o autocraţie, nici măcar în Rusia. Nu poţi să rupi guvernarea de agenda cetăţeanului. Poţi să nu respecţi programul de guvernare, poţi să faci alte lucruri însă ele trebuie să fie în acord cu agenda cetăţeanului", a explicat consultantul politic.
Potrivit lui Cozmin Gușă, agenda cetăţeanului este foarte simplă, la fel cum au spus și oamenii din piaţă: se referă la prosperitate, la viaţa copiilor lor și la justiţia pe care și-o doresc. Consultantul politic a remarcat, totuși, o capcană în această situație: tot mai mulți cetățeni activi ajung să considere excesele justiției împotriva politicienilor ca fiind tolerabile.
[citeste si]
"Din cauza iresponsabilităţii lui Dragnea şi Tăriceanu s-a ajuns într-o situaţie în care cetăţeni activi să accepte excesele justiţiei împotriva politicienilor, chiar ilegalităţile, numai pentru ca aceștia să nu mai poată să călărească bugetele în interes personal. Sigur că este un pericol mare, dar, repet, responsabili sunt cei care girează de un an de zile statul român, adică majoritatea parlamentară şi cele două guverne. Acesta este marele pericol care ne paşte, pentru că în mod evident justiţia în România a greşit, excese au fost şi înainte de Kovesi, Lazăr şi vor fi şi după dânşii, marea noastră problemă este ca cetăţenii activi care îşi văd viitorul în aceasta ţară să nu considere aceste excese tolerabile. Din nefericire, cei care luptă împotriva acestor excese sunt nişte oameni la care, chiar dacă nu s-a dovedit total, au devalizat bugetele ţării spre folosul lor. Acesta e un lucru deplorabil, că tocmai acest gen de oameni discută despre excesele justiţiei", a detaliat consultantul politic.
PSD, atacuri la Iohannis
Cozmin Guşă a mai explicat că PSD a făcut o greşeală, orientându-şi atacurile împotriva lui Iohannis, în condiţiile în care președintele beneficiază de susținere populară.
"În acest fel, vor amorsa un val popular, pentru că Iohannis, spre deosebire de Băsescu, este un preşedinte care, chiar dacă nu are la activ foarte multe realizări, nu este bănuit că a mințit, a furat sau ar fi fost împotriva cetăţenilor. Atacându-l pe Iohannis fac o mare greşeală pentru că vor radicaliza mai mult cetăţenii, aceștia cred în Iohannis şi militează pentru el. Singura soluţie care ar putea să detensioneze următoarea creştere a preţurilor care îi va sărăci pe români este reprezentată de un pas făcut înapoi de Dragnea. Creşterea preţurilor va genera un efect exploziv împotriva PSD-ului pe care partidul nu va putea să îl administreze decât dacă se leapădă de Dragnea", a mai afirmat consultantul politic, adăugând că în curând partidul va pune la cale "mătrăşirea" lui Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News