Data publicării:

Misterul celui mai vechi calculator din lume

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Valerios Stais, un arheolog grec,  a găsit pe 17 mai 1902, printre artefactele unei epave romane aflate lângă insula grecească Antikythera, o bucata de bronz care arăta ca o roată, un dispozitiv „ciudat" care s-a dovedit a fi un „computer" antic.

Inscriptiile bizare de pe acel dispozitiv  nu au putut fi descifrate timp de circa o suta de ani. Mecanismul este un ansamblu complex format din 30 de cheițe și rotițe zimțate, are un cadran pe partea din față, unde combină calendarele zodiacale și solare, în timp ce pe spate formează capturi celeste.

Se bănuiește că dizpozitivul  era folosit pentru a urmări pozițiile planetelor, pentru a prezice eclipsele de lună și soare și chiar a semnalat următoarele Jocuri Olimpice. A fost folosit și pentru cartografiere și navigare. Prin rotirea mânerului ansamblului se pun în mișcare rotițele care, la rândul lor, mișcă limbile ceasului și permit utilizatorului să prezică eclipse și trecerea altor corpuri celeste pe cer.

Descoperirea este  extraordinară, demonstrând cât de avansată era civilizatia vechilor greci. De la crearea acestui aparat si pana la inventarea ceasurilor medievale, nimic asemanator nu a mai fost realizat.

Reconstituirea dispozitivului din 2007

Gradul de sofisticare mecanică este comparabil cu a unui ceas elvețian din secolul al XIX-lea. Artefacte tehnologice cu manoperă și complexitate similară nu vor mai apărea până în secolul al XIV-lea, atunci când ceasurile mecanice astronomice au fost construite în Europa.

Istoricii banuiesc că dispozitivul ar  fost inventat de  filosoful Posidonius sau de Arhimede. Perioada din care dateaza a fost stabilita in jurul anului 100 î.Hr.

De la descoperirea mecanismului, oamenii de știință au folosit  diverse tehnici pentru a înțelege mecanismele care compun mecanismul și pentru  reconstruirea acestuia.  Cercetătorii nu au aflat încă cert care era scopul calculatorului antic sau cine se folosea de acesta.

"Computerul antic" este expus în prezent la Muzeul Național de Arheologie din Atena, însoțit de o reconstituire a sa realizată și donată muzeului de către Derek de Solla Price. Alte reconstituiri sunt expuse la American Computer Museum din Bozeman, Montana, Computer History Museum din Mountain View, California, Children's Museum of Manhattan din New York și în Kassel, Germania.

Vezi si: Comoara din adâncuri: Strămoșul calculatorului, decorat cu 2.000 de caractere și rotițe de bronz

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel