Data publicării:
Misterul celebrului Om de Altamura, cu un aspect morbid, a fost elucidat
În 1993, o echipă de speologi a cercetat regiunea Altamura Murgia, din apropiere oraşului italian Altamura, unde a fost găsit un schelet neobişnuit. După mai bine de două zeci de ani au elucidat misterul lui.
Scheletul, găsit aproape complet, aparţine unui hominid arhaic, una dintre numeroasele specii ale familiei Hominidae ce fac parte din genul Homo. Reprezentanţii Homo au trăit pe Pământ înainte ca oamenii moderni să evolueze. Rezultatele unor studii dezvăluite recent arată că scheletul a aparţinut unui om ce a trăit acum aproximativ 150.000-250.000 de ani.
De obicei, specimene ca acesta sunt mutate într-un laborator sau în muzeu, astfel încât să poată fi cercetate. Dar, când cercetătorii au încercat să extragă scheletul, l-au găsit integrat în stâncă.
Picăturile de var calcifiat, ce cădeau din tavanul peşterii timp de mii de ani, nu numai că au integrat scheletul în pereţii peşterii, dar au format, de asemenea, un strat gros peste oasele scheletului care îi conferă "Omului din Altamura" un aspect morbid.
Se presupune că hominidul nefericit a căzut într-o fântână şi a rămas prins în capcană acolo, în cele din urmă acesta a murit de foame. Timp de peste 20 de ani, oamenii de ştiinţă au dezbătut vârsta posibilă şi specia căreia a aparţinut acest schelet.
Scheletul are o serie de trăsături de Neanderthal, în special partea din faţă şi din spate a craniului. Cu toate acestea are, şi caracteristici ce nu au fost observate la neanderthalieni: de exemplu, frunte mai masivă. Locaţia incomodă în care scheletul se află şi incapacitatea de a-l muta a făcut analiza dificilă.
Dar, studiile recente au lansat concluzii certe, fără urme de îndoială, că Omul Altamura este un Neanderthal, care a trăit acum aproximativ 150.000-250.000 de ani.
Cercetătorii au extras probe de ADN dintr-o bucată de os. Acestea sunt cele mai vechi probe de ADN-ul prelevate vreodată de la un Neanderthal, scrie Amusing Planet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News