Un mare mister al zilelor istorice din timpul Revoluției române din 1989 a fost reprezentat de multiplele ținte false apărute pe radarele Armatei în diferite unități de luptă. Aceste ținte au contribuit masiv la diversiunea din acele zile și, așa cum vom vedea, Securitatea nu a fost deloc străină de această operațiune.  

După 22 decembrie 1989, imediat după ora 12:08 când dictatorul Nicolae Ceaușescu a plecat de pe sediul Comitetului Central (CC) la bordul unui elicopter, în timp ce mulțimea revoltată a pătruns în CC, Revoluția a cunoscut o turnură dramatică.

După 22 s-a tras masiv, numărul morților fiind de aproape patru ori mai mare decât înainte de 22 când s-a tras din ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu.

Parchetul Militar susține oficial că diversiunea de după 22 a fost pusă la cale de noua conducere politică și conducerea militară cu scopul de a „spăla” represiunea la care Armata ar fi participat înainte de 22 decembrie. 

Istoricul Andrei Ursu face parte din cercetătorii care combat rechizitoriul Parchetului Militar și susțin că după 22 decembrie Securitatea a avut un plan de recucerire a puterii și de eliberare a lui Nicolae Ceaușescu, teroriștii fiind luptători fideli ai Securității și ai fostului dictator Nicolae Ceaușescu, prezentând studii bazate pe multiple documente din arhivele CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității).

Un lucru e cert. Atât Parchetul Militar, cât și cei care susțin implicarea directă a Securității și după 22 decembrie, nu contestă faptul că după arestarea dictatorului au existat numeroase ținte false pe radarele Armatei României, ținte care au contribuit masiv la starea de panică și diversiune. 

Așadar, cine se face responsabil de aceste ținte false de pe radare?

Securitatea controla Armata prin celebra Direcție a IV-a Contrainformații militare

Sunt nenumărate mărturiile despre aceste ținte false, precum elicoptere, tancuri, trupe de parașutiști, etc. Ele apăreau pe radare pe frecvența de antrenament, dar când se trece pe frecvența de război dispăreau. Aceste ținte, parte a unui veritabil război electronic, au contribuit în mod masiv la starea de psihoză din acele zile.

Istoricul Andrei Ursu, în cadrul unei ediții speciale a podcastului Obiectiv EuroAtlantic difuzat de DefenseRomania, ediție dedicată Revoluției române din 1989, a explicat sursa acestui război electronic. 

Andrei Ursu arată că Securitatea, prin celebra și temuta Direcție a IV-a, exercita un control asupra Armatei. Cu alte cuvinte Armata era penetrată de Direcția a IV-a de Contrainformații militare, Securitatea având oameni infiltrați în toate unitățile, așa-ziștii CI-iști (n.r. Contrainformații) care nu doar controlau, dar exercitau o stare masivă de teamă nu doar în rândul militarilor, dar și a ofițerilor, coloneilor sau chiar generalilor. 

Direcția IV-a a Securității avea acces la frecvențele radarelor și la structura de apărare antiaeriană a României, fiind responsabilă de diversiunea țintelor false. O diversiune care făcea parte din planul Securității cu privire la lupta de rezistență și readucerea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, în contextul în care atât Iulian Vlad, șeful Securității, cât și generalul Ștefan Gușă, șeful Statului Major al Armatei și apropiat al lui Vlad, jucau la două capete. 

„Cine avea controlul asupra undelor frecvențelor radarelor, instalațiilor de radiolocație ale Armatei? Să nu uităm că Armata era controlată în cea mai mare măsură pentru că Nicolae Ceaușescu era suspicios în privința Armatei, tocmai pentru că era o armată populară; 350.000 de soldați cu armament, tunuri, aruncătoare de grenade, avioane, tancuri, etc. Această suspiciune trebuia controlată. Documentele de la CNSAS arată că starea de spirit a Armatei trebuia să fie mereu una de panică. După evenimentele de la Timișoara soldații trebuiau să fie convinși că sunt agenturi de la Est și de la Vest care voiau să fure Transilvania. Mesajul către Armată acesta era”, explică istoricul Andrei Ursu.

Direcția a IV-a Contrainformații militare a Securității avea acces la toate codurile și frecvențele stațiilor de radiolocație și radare

„Cum era controlată Armata? Prin direcția a IV-a Contrainformații militare a Securității. Direcția a IV-a era una din cele mai puternice unități a DSS (Departamentul Securității Statului), poate cea mai puternică. Numeric avea peste 1.000 de ofițeri și subofițeri care acționau în fiecare unitate militară. Se știa acest lucru, CI-știi (n.r. - contrainformații) erau extrem de duri, soldații se temeau teribil de ei. Dar existau și nenumărați generali, colonei, maiori ai Armatei care se temeau și ei de CI-iștii unităților respective.

CI-știi au fost ulterior și cei care au implementat ideea că din DIA (n.r. - Direcția de Informații a Armatei) au fost teroriștii. Securitatea controla Armata și avea prin Direcția a IV-a accesul la toate codurile și frecvențele stațiilor de radiolocație și radare. În general la tot echipamentul de control al spațiului aerian și de apărare antiaeriană a teritoriului. Erau profund inflitrați, după toate datele și mărturiile militarilor din unități. Erau pe tot teritoriul țării, lucru foarte important, pentru că lumea uită azi acest lucru. Ne-am uitat toți la CC, la Televiziune, la Radio și Securitatea a emis legende despre teroriști”, a explicat Andrei Ursu.

Urmărește integral a doua parte a podcastului Obiectiv EuroAtlantic, ediție specială dedicată Revoluției române, parte în care Andrei Ursu explică preluarea puterii de către grupul coagulat în jurul lui Ion Iliescu, spargerea mitingului pro-comunist de pe 21 decembrie, țintele false de pe radare și celebra teorie privind intervenția militară sovietică din acele zile.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News