Data publicării:

Miss Turcia, condamnată la 14 luni de închisoare pentru că l-a insultat pe Erdogan

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

O fostă Miss Turcia, Merve Buyuksarac, a fost condamnată marți la un an și două luni de închisoare cu suspendare pentru că a postat pe contul său de Instagram un poem satiric care conținea insulte la adresa președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a indicat presa locală, preluată de AFP.

Merve Buyuksarac, de 27 de ani, fusese încoronată Miss Turcia în 2006.

Tânăra a fost acuzată că a publicat o versiune a imnului național al Turciei care conținea insulte la adresa președintelui Erdogan în 2014, atunci când acesta era prim-ministru.

Buyuksarac a fost condamnată de un tribunal din Istanbul pentru insultarea unei "personalități a statului", însă executarea sentinței a fost amânată, a indicat agenția de știri Dogan.

Arestată pentru scurt timp în ianuarie 2015, fosta Miss a admis în fața anchetatorilor că a postat pe Instagram o parte a unui text publicat într-un săptămânal satiric, dar a subliniat că "nu a vrut" să-l insulte pe președinte.

Cu toate acestea, avocații lui Erdogan au susținut însă că postarea nu intră în "cadrul libertății de exprimare" și depășește "limitele criticii", "umilindu-l" pe președinte, potrivit Dogan.

Procesele pentru insultă la adresa lui Erdogan s-au înmulțit de la alegerea sa în funcția de șef al statului. Circa 2.000 de procese penale au fost deschise împotriva unor persoane pentru insultarea președintelui, printre acestea numărându-se artiști, jurnaliști, dar și persoane particulare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel