Mișcarea Populară va avea peste 150 de primari până la sfârșitul anului. Băsescu clădește a treia forță politică a țării
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
pdl la mp basescu blaga dece
pdl la mp basescu blaga dece

Președintele PDL Argeș, Mircea Andrei, a demisionat din partid, nu înainte de a exclude 22 de primari ai filialei. Faptul că au fost excluși și nu au demisionat din partid, le permite edililor să treacă la Mișcarea Populară fără să-și piardă funcția. După un scenariu asemănător, DC News a calculat, cu aproximație, câți pedeliști ar putea pleca din partidul lui Vasile Blaga la fundația lui Traian Băsescu.

Ipoteza că manevra lui Mircea Andrei ar putea fi imitată de alți lideri de filiale democrat-liberale e una plauzibilă: după Convenția din 23 martie, partidul a rămas tot împărțit în tabere, nu reușește să facă opoziție, membri importanți precum Monica Macovei sau Cristian Preda se bat pe ”ciolanul” europarlamentarelor, mulți democrat-liberali recunosc deschis că Traian Băsescu este singurul lider veritabil al Dreptei. Mai mult, unii democrat-liberali stau pe călcâie, dispuși oricând să se întoarcă cu fața la Mișcarea Populară, presa relatând în ultimele luni despre astfel de negocieri.

Filialele care s-ar putea înscrie în bloc în MP, după scenariul de la Argeș, coincid în majoritatea lor cu cele care au susținut-o pe Elena Udrea la alegerile interne din PDL. (numărul primarilor de comune, municipii și orașe este unul aproximativ - n.r).

- PDL Prahova conduce circa 40 de primării. Organizația Robertei Anastase ar putea trece, cu ușurință, cu măcar jumătate din edili, la Mișcarea Populară;

- PDL Cluj are 25 de primari de comune, iar 5 de orașe și municipii. Organizația este oficial condusă de Daniel Buda și nu de liderul de facto, Emil Boc. Buda și-a arătat în numărate rânduri susținerea pentru fostul premier și s-ar putea ajunge lejer la un consens pentru demisie/excludere și apoi înscriere în Mișcarea Populară;

- PDL Dâmbovița a fost condusă de Florin Popescu, pentru ca acesta să fie înlocuit, cu scandal, de Liviu Negoiță, omul lui Vasile Blaga. La acel moment 38 de primari l-au cerut pe Florin Popescu înapoi, semn că edilii nu ar avea nevoie de foarte mult ca să schimbe barca. Pe 8 iulie, chirurgul Jean Popescu a fost numit președinte interimar al organizației;

- Gheorghe Ștefan conduce PDL Neamț și are în subordinea sa 31 de primari. ”Pinalti” este un contestatar declarat al lui Vasile Blaga și n-ar mira pe nimeni dacă s-ar decide să nu mai respire aerul aceluiași partid ca ”Buldogul”;

- Liderul PDL Brașov, George Scripcaru, și-a declarat susținerea în ultimul moment pentru aripa Udrea, la alegerile interne din 23 martie. PDL-ul are aproximativ 10 primari primari în Brașov. Presa a speculat în ultimele luni că Scripcaru și-a negociat deja trecerea la un alt partid;

- PDL Arad are 5 primari de orașe și 34 de primari de comune. Gheorghe Seculici a fost, până nu de mult, liderul organizației județene PDL Arad. Seculici este socrul lui Gheorghe Falcă, care, probabil, va candida din nou pentru funcția pe care tot el a deținut-o până în decembrie 2011. Falcă este finul lui Traian Băsescu, ceea ce înseamnă, din start, că plecarea la Mișcarea Populară este doar o chestiune de timp. Interimar al organizației este în prezent Iustin Cionca;

- PDL Mureș este condus de Dorin Florea. Cei mai mulți edili ai județului aparțin USL și UDMR. Florea este cel care a declarat că Băsescu este legat de PDL ”placentar și ombilical”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel