”Altfel nu păşeşti, nu treci!”. Prima regulă din Suedia pentru pietoni. Titi Aur își asumă, în urma a două tragedii din România: Nu știau cum să treacă pe trecerea de pietoni
Ştii cum să treci corect strada? Există un lucru pe care prea puţini îl ştiu, dar care îţi garantează că nu vei fi lovit de maşină pe trecerea de pietoni.
"Una dintre condiţiile cele mai importante, obligatorie când treci strada, şi care se predă în ţările civilizate, cum ar fi Suedia, este ca privirea ta, a pietonului, să se intersecteze cu cea a şoferului. Altfel nu păşeşti, nu treci", a declarat Titi Aur la DC Conducem.
Acesta a făcut referire la accidentele de săptămâna trecută în care au fost implicate TIR-uri şi victime pe trecerile de pietoni. Un astfel de accident a avut loc la Leţcani, Iaşi, unde un copil de 3 ani a fost lovit mortal de TIR pe trecerea de pietoni, în timp ce la Mizil, o femeie a scăpat nevătămată după ce s-a ghemuit sub TIR. Aceasta fusese lovită tot pe trecerea de pietoni.
"La Leţcani cred că a fost o greşeală a şoferului, în sensul că a oprit prea târziu, şi a oprit lipit de trecerea de pietoni. Astfel, şoferul nu a mai văzut pietonul din faţa sa, pe trecere. La Mizil, a fost o conjunctură. A pornit coloana, la un moment dat s-a oprit, şoferul de camion a oprit la limita trecerii de pietoni şi a lăsat-o liberă, dar mai rău a făcut. Iar pietonii din aceste cazuri, părintele de la Leţcani cu copilul său, şi tânăra de la Mizil, au trecut strada lipiţi de bara camionului. Iar acolo nu se vede, e un unghi mort pentru şoferi. Sunt anumite camioane, anumite TIR-uri, care au la parasolar o oglindă ca să vadă jos, în faţă.
O spun acum cu toată răspunderea, nici bărbatul de la Leţcani, nici fata de la Mizil nu ştiau cum să treacă pe trecerea de pietoni. Nimeni nu le-a spus niciodată cum se trece, că trebuie intersectată privirea cu cea a şoferului, mai ales când e vorba de maşini mari. Când şoferul stă la trecerea de pietoni, trebuie să te uiţi în ochii lui, ca să te asiguri că te-a văzut. Iar asta nu s-a întâmplat", a mai punctat Titi Aur.
VEZI MAI MULTE ÎN EMISIUNEA DC Conducem:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News