Mircea Raicu: „Oprescu se face vinovat de starea dezastruoasă a drumurilor”
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
cratere
cratere

Mircea Raicu, viceprimarul Capitalei, în cadrul conferinței de presă de duminică, l-a acuzat pe Primarul General de starea dezastruoasă a drumurilor din Capitală la ieşirea din iarnă. Lucrările făcute de mântuială şi acordarea prin proceduri suspecte a contractelor de întreţinere şi reparaţii au făcut ca străzile din Bucureşti să arate astăzi ca după război.

Pentru gropile prezente peste tot, responsabil nu poate fi decât un om: primarul Capitalei. El reprezintă Executivul Bucureştiului şi el trebuie să facă în aşa fel încât circulaţia să nu devină o sursă incredibilă de stres. Au fost prezentate public două explicaţii pentru apariţia gropilor în asfalt: Pe de o parte, folosirea unui material anti-derapant abraziv, combinat cu trecerea plugurilor. Pe de altă parte, calitatea proastă a asfaltului turnat pe străzile din Capitală. În ambele situaţii, vina îi aparţine acestui diletant care conduce şi nenoroceşte Bucureştiul de trei ani şi jumătate – Sorin Oprescu.

Mircea Raicu a explicat că, atunci când a devenit primar, Sorin Oprescu a anulat toate contractele de întreţinere a drumurilor aflate în desfăşurare, lucru care a dus la situaţia de acum – nimeni nu-şi asumă repararea străzilor din Bucureşti sau, dacă o face, atunci costurile sunt mult mai mari.

A doua temă abordată au fost informaţiile venite de la Consiliul Concurenţei conform cărora la Administraţia Străzilor s-ar fi trucat licitaţii de asfaltare de 347 de milioane de euro. Practic, o treime din bugetul Capitalei pentru un an şi cât valoarea Podului Basarab şi a Stadionului Naţional împreună. Sunt licitaţii în care fiecare bucureştean a pierdut direct aproape 150 de euro.

Numele de care se leagă toată această afacere murdară este tot cel al şefei Administraţiei Străzilor, mâna dreaptă a lui Oprescu. Practic, aceasta a păstorit un sistem în care fiecare asfaltator câştiga pe rând licitaţiile în funcţie de cotizaţiile în fondul de rezervă propriu, dar şi al lui Sorin Oprescu.

Cu această ocazie, viceprimarul Mircea Raicu i-a cerut din nou Primarului General să o demită pe şefa Administraţiei Străzilor şi să pună pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CGMB înfiinţarea comisiilor de anchetă pentru Administraţia Străzilor, ALPAB şi Direcţia Transporturi din PMB.

„Sorin Oprescu a instalat în fruntea direcţiilor din Primăria Capitalei o mafie personală. Executivul Bucureştiului este corupt până la măduvă, iar contractele de 347 de milioane de euro sunt dovada cea mai clară că bucureştenii sunt furaţi zi de zi de Sorin Oprescu şi clica lui. Facem încă o dată un apel către Oprescu să dea dovadă de bună credinţă şi să demită directorii corupţi pe care i-a pus în funcţie. Să se oprească din spolierea aceasta sălbatică a bugetului Capitalei”, a concluzionat viceprimarul Raicu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel