Data publicării:

MIRCEA MOLOȚ, președinte CJ Hunedoara, arest la domiciliu

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, vicepreşedintele instituţiei, Tiberiu Balint, ambii cercetaţi de DNA într-un dosar de presupuse fapte de corupţie, vor fi anchetaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Alături de Moloţ şi Balint, vor fi anchetaţi în stare de arest la domiciliu pentru 30 de zile şi ceilalţi trei inculpaţi din dosar: ginerele preşedintelui CJ Hunedoara, Robertto Patrick Venter, viceprimarul comunei hunedorene Vorţa, Emanoil Milică Pup, şi administratorul firmei Viva Construct, Vasile Axinte.

"Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia formulată de DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia (împotriva încheierii penale din 04.12.2014 dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba în dosarul penal nr. 5319/107/2014), a desfiinţat încheierea penală atacată şi pe cale de consecinţă a dispus luarea faţă de cei cinci inculpaţi (Moloţ Ioan Mircea, Balint Tiberiu Ioan, Venter Robertto Patrick, Pup Emanoil Milică şi Axinte Vasile) a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii în executare a acestei măsuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţi împotriva aceleiaşi încheieri penale. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii nu au voie să părăsească imobilul de domiciliu fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura şi trebuie să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi. De asemenea, inculpaţii nu au voie să comunice cu alţi participanţi la comiterea infracţiunilor, cu martorii, experţii şi cu membrii familiilor acestora. În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive, informează România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel